… direct sau indirect, mai abrupt sau mai politicos, am fost dojenit pentru folosirea sintagmei « masturbare intelectuala » din titlul postarii precedente. Intr-o oarecare masura imi insusesc critica – exemplele ilustrative din respectivul text nu o indreptateau intru totul. Dupa cum am precizat din capul locului, era insa vorba despre un un prim episod, starnit – ca sa spun asa – de G. M. Tamas. Un pahar care se umple cu Vrabiescu si Petrovici si da pe de laturi cu Tamas. Cu scuzele de rigoare, Vrabiescu si Petrovici au fost mai degraba « victime colaterale ».
[Nota : Scuzele nu sunt pentru criticile aduse celor doi – chiar le-am recitit textele si am ramas in continuare ingrijorat, desi, e drept, mai putin decat in cazul Tamas – ci pentru statutul de « victima colaterala ». Imi imaginez ca si la stanga fiind, plasarea pe o pozitie secunda, fie ea pana si intr-o ierarhie a "victimelor", ramane, usurel, jignitoare.]
Mai spuneam ca, in ultima vreme, unele dintre textele publicate pe CriticAtac, mai cu seama cele care trateaza problema sindicatelor si a proletariatului, pacatuiesc deopotriva impotriva duhului si a spiritului. Atat impotriva bunului simt cat si logicii. Nu poti ramane incremenit in vesnicele vaicareli despre lipsa de politizare eficienta a sindicatelor fara a jigni deopotriva inteligenta si bunul simt.
Bunul simt, pentru ca focalizandu-ti energiile pe miscarea sindicala reduci toata preaslavirea omului la – culmea ! – mult deplansa inregimentare (incolonare, cum ar spune Vasile Ernu) si alienare. (« Vreau sa fac parte dintr-un sindicat si nu pot ! Sunt disperat ! » Daca asta e o problema – si este – e una care tine de psihologie, nu de politica.) E de prost gust sa reduci omul la o singura dimensiune – oricare ar fi aceea (proletar, homosexual, femeie, alb, ungur, roman, fumator, ochelarist) – dupa cum e de prost gust sa incerci sa
