Pentru un eseu mai amplu (pe care nu-l voi termina niciodată), „Complotul generalilor împotriva Mareşalului“, citesc de zor despre Campania din Est. La un moment dat, întâlnesc două nume, pe care le ştiu din copilărie: Dalnic şi Cotul Donului. La Dalnic a fost rănit taică-meu. Din câte ţin minte, îmi povestea că un tanc rusesc trecuse pe lângă groapa lui, el a sărit şi a aruncat cu pământ (oare?) în vizeta mitraliorului; schija unui brand i-ar fi pătruns în piept, aşezându-se între inimă şi plămâni. Schija aceea a stat acolo decenii în şir. Taică-meu n-a murit din cauza ei. A murit, la vârsta de 71 de ani, din consum excesiv de sare. Nu-mi dau seama cât de exactă era istorisirea rănirii sale. Cum de a ajuns la Cotul Donului dacă a fost rănit? O întrebare ce mi se pare de prisos, chiar acum, când o pun, deoarece Dalnic a fost în 1941, iar Cotul Donului, peste un an. S-a vindecat în spital şi a fost trimis din nou pe front?! Oricum, iată-mă în situaţia de a şti, în fine, graţie cărţilor despre Campania din Est, unde e Dalnic, ce s-a întâmplat acolo cu Armata Română şi cum de a fost rănit tăică-meu. Iau din Bibliotecă o carte pe care am cumpărat-o cândva fără un motiv anume; doar aşa, pentru că am văzut-o într-o librărie, potrivit principiului „Poate o să fie bună cândva”. N-am folosit-o niciodată până acum. Se numeşte Armata română în al doilea război mondial – 1941-1945. Dicţionar encliclopedic. Volum întocmit de Alesandru Duţu, Florica Dobre, Leonida Loghin şi apărut la Editura enciclopedică în 1999. O capodoperă a hărniciei strângătoare de date. Caut la litera D. Prima surpriză: e Dalnik, nu Dalnic: „Situată în zona ultimei centuri de fortificaţii a oraşului Odessa, localitatea Dalnik a fost puternic apărată de forţele sovietice“. M-am lămurit cât de cât. Taică-meu zicea ceva de luarea Odessei. Textul din Dicţionar scrie de un contraatac al ruşilor în sectorul Diviz