Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În marginea revizuirii

Publicat in Contributors.ro, joi 2 iunie 2011 ·

Proiectul revizuirii, înaintat de Preşedintele  Republicii, repune în discuţie una dintre temele majore de reflecţie ale ultimilor ani: o dată cu acest text,  şeful de stat propune tranşarea disputei privind forma parlamentului  prin adoptarea unei adunări monocamerale. Este aceasta, dacă ar fi adoptată, cea mai importantă mutaţie de natură constituţională ce survine în  deceniile de după 1989.

Dincolo de patimile momentului, un element se cere punctat, pentru a trasa  un cadru istoric şi funcţional. Încă de la naşterea sa, după 1990, bicameralismul românesc a  fost marcat de incapacitatea instituţională şi simbolică de a identifica  raţiunile care pot justifica existenţa unei a doua camere.  Senatul din 1991 nu era decât o copie/ dublare a primei a Camerei   Deputaţilor, iar următoarea revizuire, aceea din 2003, nu a reuşit decât în foarte  mică măsură să  acorde Senatului  o marcă de individualitate. Mai mult,  sub imperiul constituţiei din 1991, amendate în 2003, plenul camerelor reunite continua să exercite  acele prerogative cheie la nivelul unui for legislativ: de la adoptarea moţiunii de cenzură până la adoptarea bugetului,  profilul camerelor reunite indica  faptul că, de la un anumit punct încolo, parlamentarismul românesc acţiona în maniera unui monocameralism de facto.

Ocazia ratată din 2003 de a renova edificiul  Senatului şi Camerei a dovedit, încă o dată, reticenţa politică de a confrunta  provocările centrale ale bicameralismului autentic.  Această serie istorică de ezitări strategice explică şi rezultatele referendumului convocat în anul 2009. Opţiunea bicamerală a fost asociată de naţiune cu menţinerea unui Senat perceput ca parazitar. În acest mod, o întreagă gamă de posibilităţi de  reformare a Senatului, ( sub forma unei camere teritoriale sau a unei camere în care să fie reprezentate interese profesionale, economice sau academice)

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 43 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 45 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 3 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

UPDATE - Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Legea prevede un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept

News.ro acum 33 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°