În Maramureş sunt multe locuri care te atrag, dar numai trei ies, parcă de la sine, în drumul călătorului însetat de senzaţional. El intră la Budeşti, să găsească haina de zale a lui Pintea Viteazul, apoi se abate pe la Săpânţa, să vadă „cimitirul vesel” şi la Şurdeşti, să admire turla de 54 de metri a celei mai semeţe biserici din zonă şi una dintre cele mai înalte din Europa, monument protejat de UNESCO.
La sărbătorile mari, biserica de secol XVIII din Şurdeşti se umple de săteni îmbrăcaţi frumos în portul popular reintrat, se pare, în obiceiurile familiilor de credincioşi greco-catolici la îndemnul părintelui paroh. Părintele Marius Tomoş nu e de multă vreme la Şurdeşti, iar apostolatul său ar urma să cunoască nenumărate praguri. Primul este, neîndoielnic, renovarea bisericii, degradată masiv, în ultimele două decenii şi mutarea, pentru doi ani, a slujbelor într-un alt locaş. Deocamdată, speră să obţină bani de la Ministerul Culturii pentru a restaura măcar acoperişul de şindrilă. „Nu ştiu”, ne spune, „ce a avut în cap acel Macarie, ziditorul bisericii, dar i-a reuşit. Astăzi, nimeni nu se mai încumetă să facă o construcţie atât de înaltă şi de durabilă. Pe unele le-a luat de mult vântul”.
2011, Anul Familiei
În nava dublă, aşternută cu cergi şi pictată frumos de meşterul local Ştefan Zugravu, ascultăm şi noi, cu pioşenie, slujba religioasă, intonând, deodată cu corul şi cu localnicii. Biserica este construită din lemn de stejar. Bătrânii, din generaţie în generaţie, spun că stejarii au fost tăiaţi şi lăsaţi şapte ani să le putrezească albuşul, partea exterioară a lemnului, rămânând doar esenţa. Unica cu streaşină dublă din Maramureş, biserica din Şurdeşti are ferestre cu glajă, sticlă lucrată manual acum trei veacuri, vârsta ei reprezentând aproape jumătate din viaţa întregului sat. Un sat în care credinţa stă la temelia comunităţii.