Municipalitatea l-a dat la un preţ de nimic chiar celor care l-au umplut de borhot. Terenul în cauză, în suprafaţă de aproape 30.000 de metri pătraţi, a fost cumpărat cu aproximativ 8 eurocenţi metrul pătrat chiar de către cei care deţin firma de alcool acuzată că îşi deversează reziduurile acolo.
Anul trecut, în august, a fost mare zarvă în Consiliul Local pe marginea unei hotărâri prin care primăria propunea vânzarea a 29.000 de metri pătraţi de la marginea oraşului, evaluat atunci la numai 2.060 de euro. Proiectul Primăriei era motivat de intenţia de a salva un teren plin cu borhot deversat de fabricile de alcool de la “In şi cânepă”, prin vânzarea şi transformarea lui într-o zonă de agrement.
Preţul foarte mic era dat de statutul de “teren neproductiv” la care fusese adus de borhotul deversat de fabricile de alcool din prelungirea cartierului Dorobanţi. În expunerea de motive, locul cu pricina era descris ca fiind lipsit de orice valoare: „terenul extravilan neproductiv a făcut obiectul mai multor sezizări din partea Gărzii de Mediu cât şi a locuitorilor din strada Primăverii şi cartier Dorobanţi, privind poluarea cu deşeuri menajere cât şi acumularea pe terenul în cauză de reziduuri de origine organică, care în urma degradării, pe lângă mirosul insuportabil, generează un focar permanent de infecţii".
În opinia primarului Constantin Boşcodeală, vânzarea era de fapt un pretext pentru a-i determina pe producătorii de alcool din zonă să nu mai arunce borhotul în acest loc. “Anul trecut, după două luni de detectări, am depistat că pe acest teren curg toate aluviunile de la toate societăţile de alcool din zonă, care aruncau noaptea ce fermenta ziua, şi am zis că acea zonă este partea joasă de lângă dig şi că poate vrea să facă cineva ceva, terenuri de sport, parcuri. Am făcut o expertiză, care l-a scos că nu este nici măcar teren agricol.