Deşi ştie că proiectul lui de modificare a Constituţiei n-are de unde aduna două treimi din voturile parlamentarilor, Traian Băsescu a ieşit cu el pe covertă. Şi, evident, toată lumea nu mai vorbeşte decît despre asta.

Toate frustrările prezidenţiale ar trebui să devină articole în Constituţia modificată. Tot ceea ce visează Băsescu despre puterea prezidenţială ar urma să fie bătut în cuie cu ajutorul aceleiaşi Constituţii. Dacă proiectul lui Băsescu ar fi adoptat de parlament, ceea ce sigur nu se va întîmpla, România ar deveni o republică în care preşedintele devine vioara întîi, în timp ce Parlamentul se transformă într-o trupă de corişti care pot fi ridicaţi oricînd de pe stradă, ca Mugur Ciuvică pentru Armaghedonul lui pe vremea lui Năstase, cu deosebirea că Ciuvică nu era parlamentar.

În pierdere de popularitate, Băsescu se străduieşte să arate poporului că el ar vrea, dar n-a putut fiindcă nu l-a lăsat Constituţia. Ar mai vrea să le arate şi guvernului şi judecătorilor şi bugetarilor care au dat statul în judecată fiindcă li s-au tăiat salariile cine e jupînul în ţara asta şi ce gîndeşte el.

Cît despre povestea pe care Băsescu le-a servit-o ziariştilor, că modificarea Constituţiei nu i se va aplica şi lui, asta mi se pare o poveste pentru adormit fraierii. În clipa în care modificările Constituţiei propuse de el ar fi adoptate de parlament şi validate prin referendum, ele ar începe să producă efecte. Iar principalul efect ar fi că preşedintele n-ar mai putea fi suspendat de Parlament ca pînă acum, ci suspendarea ar trebui să fie mai întîi aprobată de Curtea Constituţională. Iar structura Curţii Constituţionale, la rîndul ei, ar trebui modificată, astfel încît Societatea Civilă să aibă cuvîntul hotărîtor. Şi unde s-ar decide cine reprezintă Societatea Civilă? În Parlament? Exclus! La Guvern, exclus de asemenea! Nu cumva la Palatul Cotroceni,