Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Călăii" de la Înalta Curte? Judecătorii speriaţi de Mironescu (documente)

Publicat in Ziua Constanta, joi 2 iunie 2011 ·

Magistraţii bucureşteni au încuviinţat arestarea lui Laurenţiu Mironescu şi a celorlalţi suspecţi pe motiv că aceştia ar reprezenta un real pericol public

Indivizii cunoscuţi în ultima perioadă drept „lotul Mironescu", în urma spectaculoaselor arestări dispuse în dosarul Portul - Banias - Mironescu, sunt prea periculoşi pentru a fi lăsaţi în libertate. Cel puţin, aceasta pare să fie concluzia la care au ajuns, după judecătorul Iulian Dragomir, alţi cinci magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cei cinci judecători care au confirmat arestarea preventivă a fostului secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu, sunt Anton Pandrea (preşedintele completului), Rodica Cosma, Luminiţa Zglimbea, Mirela Popescu şi Ştefan Pistol.

Magistraţii au făcut parte din Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie căruia i-a fost repartizat dosarul privind recursurile suspecţilor. ZIUA de Constanţa vă prezintă averea şi interesele judecătorilor care îi consideră pe Mironescu şi pe ai săi prea periculoşi pentru a fi cercetaţi în libertate. Conform declaraţiei de avere completate în luna octombrie 2010 şi afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele completului lui Mironescu, magistratul Anton Pandrea nu deţine terenuri şi nici alte pământuri, ci are împreună cu soţia un apartament de 120 de metri pătraţi în Bucureşti, cumpărat în 1995. De asemenea, judecătorul are şi un Volkswagen Jetta, fabricat în 2008, dobândit în urma încheierii unui contract de vânzare - cumpărare. Fără bijuterii sau metale preţioase cu o valoare de peste 5.000 de euro, judecătorul şi-a vândut sediul cabinetului de avocatură, în 2009, în schimbul echivalentului în lei al sumei de 60.000 de euro. Pandrea a menţionat în declaraţia de avere că imobilul a fost vândut unei persoane fizice, anume Iuliu Alin

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum o ora
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

După caniculă, ANM anunță ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Unde va ploua torențial

Gandul acum 52 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe. Vremea se schimbă de sâmbătă, la ora 15:00, potrivit meteorologilor. Unde va ploua torențial Avertizarea ține până du

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 41 minute
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 2 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 4 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 2 ore
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum o ora
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°