Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANI nu face decât să confirme că este un organism de presiune politică

Publicat in Romania Libera, vineri 3 iunie 2011 ·

Senatorul PNL de Timiş, care este şi rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a spus că agenţia este un "organism de presiune politică" şi "nu are nici o legătură cu ideea de integritate", relatează Mediafax.

"ANI nu face decât să confirme că este un organism de presiune politică şi că nu are nicio legătură cu ideea de integritate şi legalitate. Eu am depus un punct de vedere scris la ANI în care am arătat că există, în mod evident, un suport legal de compatibilitate între funcţia de rector şi cea de senator, dar până la urmă instanţele de judecată vor stabili cine are dreptate", a declarat, astăzi, Nicolae Robu.

El a acuzat ANI de "hărţuire", deoarece, în timpul anchetei, i s-a cerut să prezinte documente legate de toate funcţiile deţinute de-a lungul timpului în Universitatea Politehnica din Timişoara, nu doar din 2008, de când ocupă funcţia de senator.

"ANI se ocupă şi de hărţuirea celor intraţi în colimator pentru că mie, spre exemplu, pentru clarificarea situaţiei de compatibilitate sau incompatibilitate între cele două funcţii pe care le deţin în legislatura 2008-2012, ANI mi-a cerut documente privind toate funcţiile pe care le-am deţinut în universitate (Politehnica -n.r.) de-a lungul timpului: fişe fiscale, declaraţii de avere, ş.a.m.d.", a spus rectorul UPT.

Nicolae Robu este rector din 2008, iar, din 19 decembrie 2008, este şi senator. În prezent, este preşedinte al PNL Timiş.

ANI susţine că sunt în incompatibilitate rectorul UPB Ecaterina Andronescu, rectorul UMF Carol Davila Florian Popa, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu şi rectorul UMF Victor Babeş, Ştefan Drăgulescu, întrucât pe lângă aceste funcţii ei sunt şi parlamentari.

Senatorul PNL de Timiş, care este şi rectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, declar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 54 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 41 minute
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Vremea

București
acum

16°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

14°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°