Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu picturi răspândite în Europa, duce o viaţă de homeless

Publicat in Jurnalul, vineri 3 iunie 2011 ·

A căzut de la înălţimea unei cariere de mare artist la statutul de pictor boschetar. În urma unui divorţ. Fără casă, fără masă, umblă cu şevaletul şi picturile după el. Şi le păzeşte în iarba şi florile parcurilor. Doarme pe unde apucă atunci când e cald şi la adăpostul oamenilor fără locuinţă, iarna. Mănâncă rareori la cantina socială, dar are picturi cumpărate de anticari şi proprietari de galerii célèbre în lume. Asemenea eroului din “Foamea” lui Knut Hamsun, pictorul vagabond roade lemnul pânzelor atunci când nu are bani de culori sau o fărâmă de pâine. O pictură de-a sa valorează cât o viaţă de om. Este viaţa artistului boschetar cu expoziţie la Johannesburg.

Iarna înnoptează în adăposturile sociale, laolaltă cu boschetarii. Vara doarme prin parcuri, departe de ochii lumii, rareori la câte un cunoscut, plătind în tablouri. Iarba înaltă şi neasemuitele-i flori din tablouri, de astă dată reale, îi încălzesc şalele, îi îndulcesc reumatismele unui trai de vagabond. În cel mai dur moment al vieţii sale a mâncat de la ghena de gunoi. S-a aplecat după o coajă de pâine refuzată până şi de câinii vagabonzi. Elev deosebit de talentat la Liceul de Artă “O. Băncilă” Iaşi, a luat 10 la lucrarea de diplomă. A fost singurul din promoţia sa căruia i-a fost organizată o expoziţie personală în timpul anilor de şcoală. Însuşi maestrul Hatmanu s-a ocupat de selecţia lucrărilor sale. Apoi, în cariera de artist, a expus la Johannesburg, dar a avut lucrări şi la Paris sau Londra. În urmă cu 15 ani, un reporter BBC aflat la Iaşi i-a luat un interviu, însă a fost mediatizat încă din liceu. La singura expoziţie personală a unui artist elev, a sa, cotidianul local Flacăra Iaşului i-a dedicat un amplu reportaj. Toate acestea le-am aflat stând de vorbă cu pictorul. Aflasem despre el în această primăvară, când o organizaţie caritabilă i-a organizat prima expoziţie din viaţa de vaga

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum o ora
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 17 minute
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Foto: O GRENADĂ a fost găsită pe o alee din Râmnicu Vâlcea în urmă cu puțin timp. Poliția face cercetări

Gazeta valceana acum 2 ore
Astăzi, 6 iunie 2024, în jurul orei 15.40, pirotehnicienii vâlceni au fost solicitați să intervină pentru asanarea unui element de muniție (grenadă) găsit în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe Aleea Doinei. „La fața locului se află și echipaje de poliție

Mihai Constantin: Bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. Potrivit acestuia, noile coordonate f

Care sunt beneficiile nete ale integrării României în UE

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat a avut contribuția esențială la cele 2 momente cruciale pentru destinul României post-Revoluție: aderarea la Uniunea Europeană și la NATO. Aceste două evenimente au adus modernizarea economiei și a societății românești.

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 5 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

PSD, despre creșterea economiei sub Guvernul Ciolacu: Dividende de peste 12 miliarde de lei plătite de companii listate la BURSĂ

Gandul acum 58 minute
Economia României cunoaște o creștere semnificativă sub guvernarea PSD, reflectată și în performanțele companiilor listate la Bursa de Valori București. În luna iunie, mari agenți economici precum Hidroelectrica, Petrom, Banca Transilvania și Nuclea

Vremea

București
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°