Volumul de poeme Alte camere, alte glasuri de ieri de Alex. Leo Șerban, publicat recent de Editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), în colecția „Cercul poeților apăruți“ (coordonată de Svetlana Cârstean), și lansat sîmbăta trecută la Bookfest, reprezintă, într-adevăr – așa cum scrie Ioana Pârvulescu pe coperta a patra –, o „mare surpriză“. De ce? Pentru că, deși s-a străduit multă vreme să-și țină ascunsă această latură poetică și sensibilă – cultivîndu-și imaginea de „om lucid, dur“ (cum îi mărturisește Svetlanei Cârstean – vezi prefața, „Între uși, fără punct la sfîrșit“), mult mai potrivită criticului de film și jurnalistului cultural –, „încăperile și glasurile sale interioare erau înalt poetice“ (Ioana Pârvulescu). La sfîrșitul prefeței sale – în care evocă circumstanțele în care a luat naștere acest volum, ce s-a dovedit o „decizie“ și o urgență, alcătuit de autorul său chiar în camera de spital (din poeme scrise pe parcursul a mulți ani, din 1984 pînă în 2010) – Svetlana Cârstean notează cu finețe și justețe: „Oricine va citi Alte camere, alte glasuri de ieri va înțelege că pentru Leo a fi poet nu ar fi putut fi niciodată o meserie, o carte de vizită, ci o permanență, fie ea și ascunsă sau disimulată“. Așa este: parcurgînd acest volum „atins de grație“ (Ioana Pârvulescu), îți dai seama că toate formulele poetice încercate, voit vetuste (sonetul, haikuul, poezia cu rimă și/sau ritm, intertextul, aluziile livrești ș.a.m.d.), nu sînt deloc texte de virtuozitate – deși cea din urmă e remarcabilă, sonoritățile și voluptățile limbii (nu numai române, dar și franceze și engleze) sînt și ele de mare finețe –, ci ele dau expresie unei „alcătuiri sufletești“ (tot cu formula Ioanei Pârvulescu). Mixul de emoție și livresc, de instantaneu și trimitere culturală, de imagine concretă și imagine mediată alcătuiește substanța vie și vibrantă a acestor poeme și, în cel