Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Altarul lui Alibec din locuinţa din Mangalia FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 3 iunie 2011 ·

Când deschizi uşa casei lui Denis Alibec din Mangalia nu ştii dacă eşti într-un living sau într-un vestiar de fotbalişti. Peste 20 de tricouri de fotbalişti, cupe şi medalii, dar şi o pereche de ghete de joc sunt expuse la intrare.

Câteva dintre tricoluri le-a purtat copilul-minune al fotbalului constănţean la diferite meciuri. Din colecţie nu puteau să lipsească tricourile purtate de Mutu, Codrea, Rădoi. Sunt cele pe care fotbaliştii cu renume le-au purtat în timpul campionatelor mondiale sau în amicaluri. Fiecare tricou are povestea lui. Nu o ştie doar Denis, ci şi mama şi bunica. „Băiatul meu este un naţionalist convins. Am vrut să-i fac o surpriză şi i-am amenajat acest loc al său“, spune mama lui Denis, Emilia Stroe.

Casa din cartierul Dobrogea Nouă din Mangalia a fost ridicată cu banii primiţi de la Inter Milano. Salariul este confidenţial, însă ni se spune că Denis primeşte media la ce se câştigă la noi în Liga I.

Până acum, în casă au fost investiţi 130.000 de euro. Până în urmă cu câţiva ani, fostul fotbalist al echipei Farul Constanţa a locuit mai mulţi ani împreună cu mama şi cu bunica lui într-o casă închiriată din Mangalia.

Cameră în culorile lui Inter

Casa are la parter un living, o bucătărie. Etajul are mai multe dormitoare: unul pentru Denis, unul pentru mama lui şi cel de-al treilea pentru bunica maternă. Camera lui Denis de la etaj este colorată în trei culori: alb, negru şi albastru – culorile Interului. Toată mobila a fost comandată în Italia.

Mansarda este a... oaspeţilor. „Colegii de la echipă au aflat că Denis stă la malul mării şi vor să vină acasă la el, aşa că trebuie să avem camerele pregătite pentru ei“, dezvăluie mama lui Denis.

Citiţi mai multe în de astăzi!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 35 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 14 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia președintelui Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de la NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței

G4Media acum o ora
”Decizia Președintelui României Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței”, arată Ambasada SUA la București într-

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 20 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 21 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°