Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Estul sălbatic" al afacerilor n-a dispărut, s-a mutat în Moldova: Paradisul fiscal de peste Prut

Publicat in Romania Libera, vineri 3 iunie 2011 ·

"Să vă dau un exemplu. Şeful unei bănci româneşti s-a adresat justiţiei pentru a obţine executarea unui debitor care nu îşi plătise o casă. Aceasta era într-o vineri. Luni debitorul s-a dus la procuratură, l-a reclamat pe şeful băncii că ar face parte dintr-un grup infracţional, miercuri acesta a fost chemat de procurori care au decis că face parte dintr-un grup infracţional, culmea, al cărui membri sunt necunoscuţi. Chiar dacă eşti nevinovat chestiunile acestea îţi tulbură liniştea". Acesta este răspunsul care îi vine în primul rând în minte directorului regional al unei importante firme româneşti, prezentă şi în Republica Moldova, atunci când e rugat să meţioneze trei diferenţe între mediul de afaceri din Republica Moldova şi România. "Tribunalele comerciale sunt o catastrofă", conchide acesta.

Astfel de experienţe ţin departe de vecinii noştri de la est marii investitori, în pofida fiscalităţii reduse comparativ cu România şi a atitudinii pro-europene a guvernului de coaliţie de la Chişinău. De la înfiinţarea celor aproximativ 8 zone economice libere pe teritoriul ţării până la finele anului 2009 fuseseră investiţi 125 milioane de dolari SUA. La mijlocul anului 2008 nivelul investiţiilor în zonele economice libere era de 108 milioane de dolari, ceea ce arată că în 16 luni în acestea s-au investit doar 17 milioane de dolari SUA. In toată Moldova s-au investit până la finele lui 2009 1,6 miliarde de dolari, adică jumătate din cât se investeşte într-un an în România. Desigur diferenţele de mărime a celor două ţări sunt considerabile.

"În Republica Moldova dacă la un produs nu faci reclamă şi în limba rusă aceasta denotă lipsă de respect", spune Florin Pogonaru, şeful Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, acţionar al unor firme prezente şi în republica vecină. Limba rusă nu e însă limbă oficială în Moldova, iar pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 12 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum o ora
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Vlad Gheorghe, despre Clotilde Armand şi Vlad Voiculescu: Dacă ai urmărire penală începută, nu poţi fi candidat. Când era Dragnea, asta spunea şi el: ”Domnule, sunt nevinovaţi săracii, i-a luat Kovesi, sunt nevinovaţi până la sentinţa - VIDEO definitivă”

News.ro acum 3 ore
Vlad Gheorghe, fost membru USR, în prezent candidat independent pentru Parlamentul European, susţine că Vlad Voiculescu şi Clotilde Armand n-ar trebui să candideze la alegerile din 9 iunie, pentru că sunt urmăriţi penal. ”Nu are ce să caute un candi

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 3 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

A murit soția antrenorului Florin Pîrvu, la doar 47 de ani. Mesajul transmis de FC Voluntari

Adevarul acum 4 ore
Oana Alina, soția antrenorului român Florin Pîrvu (49 de ani), a murit la vârsta de doar 47 de ani, conform anunțului făcut de FC Voluntari în această dimineață.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°