Întotdeauna vecinătăţile infrastucturilor rutiere sînt valoroase. Astăzi cu aşa ceva se fac averi. Pe şoseaua Moraviţa-Timişoara, dinspre localitatea Şag, la nici zece kilometri de oraş, s-au ridicat depozite, fabrici, magazine de tip supermarket. Imediat după revoluţie cei care au primit pămînt la marginea şoselei au fost ori vechii proprietari – babe şi moşi care nu prea ştiau pe ce lume trăiesc, cărora li s-a păstrat încă viu reflexul proprietăţii –, ori liota de învîrtiţi proveniţi majoritatea din fostele primării, de pe la partid şi de la băieţii cu ochi albaştri. Toţi aceştia s-au pricept să pună mâna, sa se învîrtească pe la prietenii avocaţi, pe la prietenii notari, pe la foştii şi actualii primari. S-au împroprietărit cu sîrg şi hărnicie, pe urmă au vîndut terenul „de la şosea“ întreprinzătorilor veniţi în număr tot mai mare – şi în Timişoara aceştia s-au ivit devreme.

Oferte de acest fel se petreceau tot pe aci, pe drumul dintre Şag şi Timişoara, în urmă cu 155 de ani pe cînd „Fabrica de maşini agricole Theophil Weisse“ căuta „spre arendare un teren de 1500-2000 iugăre situat pe lîngă una din căile ferate sau lîngă Canalul Bega“ (fişa 3721). Vecinătăţile au uneori iz de tablou idilic, din acela pe care îl puteam vedea atîrnat deasupra cuptorului babei nemţoaice a colegului de liceu Hanţi Breier cu un tirolez cu puşca cu ţeava lungă aflat nu departe de un drum pe care trecea, printre arborii unei păduri falnice, o cale ferată şi o locomotivă cu aburi printre nămeţi şi gerul ilustrat de albastrul oţelos al unui amurg de poveste. Aşa şi în cutare anunţ publicitar din acelaşi an, acum un veac şi jumătate, cînd, adică, lîngă „Canalul de plutărit se vinde casa cu nr. 1157 liber, loc minunat cu grădină de legume şi vie. În Tmsw. Hg.1856;207“ (fişa 3584).

Ehe, drumurile, dragi cititori, cu patimile şi speculaţiile lor financiare! Drum