În momentul de faţă, există proceduri care pot corecta toate defectele închipuite sau reale.
Dacă te-a complexat vreodată mărimea nasului sau un piept prea plat, dacă îţi urăşti colăceii şi ai face orice ca să scapi de grăsimea inestetică de pe abdomen, află că medicii au soluţia perfectă pentru tine, personalizată în funcţie de coordonatele corpului tău.
Chirurgia estetică este una dintre cele mai controversate ramuri ale medicinei. În ultimii ani, a devenit un adevărat fenomen cultural, fiind opţiunea predilectă a vedetelor şi a persoanelor publice. Însă nu numai aceşti oameni apelează la serviciile oferite de chirurgii plastici. Din ce în ce mai multe persoane obişnuite aleg să-şi modifice corpul ţinând cont de anumite standarde de frumuseţe.
În România, chirurgia estetică este o practică apreciată şi realizată cu profesionalism. Modista.ro a stat de vorbă cu doamna doctor Dana Jianu, medic primar în chirurgie plastică, doctor în medicină şi şefa clinicii de chirurgie estetică şi generală Proestetica, pentru a afla răspunsul unui specialist la câteva din întrebările fundamentale pe care şi le-ar putea pune o potenţială pacienţă.
Modista.ro: Chirurgia estetică, un moft sau necesitate?
Dr. Dana Jianu: "Frumosul este la fel de necesar ca şi utilul" spunea o maximă celebră. Oamenii trăiesc sub imperiul emoţiilor estetice, inclusiv al frumuseţii umane. Identifică, suprapun noţiunea de frumos, cu noţiunea de bine, de bun. Oamenii cu trăsături plăcute, care inspiră vitalitate şi armonie ( deci cu „bagaj" genetic bun), au mai multe şanse să găsească perechea potrivită şi job-ul potrivit. Diferenţa dintre capriciu şi necesitate este simplu de făcut, deoarece este aşa evidentă! Un nas dizgraţios, urechi foarte clăpăuge, o cicatrice faciala urâtă, o tumoră dizgraţioasă, sâni absenţi la o femeie sau sâ