Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo: Temperaturi ridicate

Publicat in Adevarul, vineri 3 iunie 2011 ·

Presiunea atmosferică nu va suferi modificări importante pe continent. Astfel, depresiunea islandeză se va menţine în nordvestul continentului, extinsă spre mările circumpolare, în timp ce, mai la sud, din Insulele Azore, peste Franţa, Marea Britanie, Europa Centrală şi peste toată Câmpia Rusă, până la Munţii Ural, presiunea este ridicată.

Dar în sud, mai ales în vestul Mării Mediterane, presiunea va scădea şi se vor genera cicloni care vor determina vremea instabilă. La noi, presiunea nu va suferi modificări importante, iar circulaţia se va menţine predominant estică. În aceste condiţii, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 24 şi 32 de grade. Cerul, variabil, va prezenta înnorări mai accentuate după-amiaza şi seara, la munte, în estul, centrul şi nordul ţării, unde va ploua local, mai ales cu caracter de aversă.

Mâine

Vremea se menţine caldă, cu maxime cuprinse între 23 şi 32 de grade, dar şi în general instabilă. Cerul, variabil, va prezenta înnorări mai accentuate, după-amiaza şi la începutul nopţii, la munte, în vestul, centrul şi în sudul ţării, unde va ploua local. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului.

Poimâine

Vremea va fi caldă şi în general frumoasă. Înnorări mai accentuate se vor produce după-amiaza şi noaptea, la munte şi în vestul ţării, undeva ploua trecător, cu caracter de aversă. Ploile vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Maximele vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 5 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 5 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 6 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 8 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Rezultate LOTO 6/49 duminică 23 iunie 2024. Report de peste 2 milioane euro. Care sunt numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a anunțat numerele câștigătoare de duminică, 23 iunie 2024. Reporturile la LOTO 6/49 depășeșc suma de 2 milioane de euro, în timp ce reportul cumulat la Noroc este de peste 1,90 milioane de euro, iar la Joker categoria I a depășit sum

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum 8 ore
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

18°/27°
mar.

16°/28°
mie.

18°/25°
joi

17°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°