A tras apa. Semn că a micţionat de dimineaţă şi s-a uitat pentru prima dată în oglindă. Dă drumul la robinet. Cu jet subţire, doar să-şi clătească dinţii. Roade peria de dantură, pe fundalul picăturii chinezeşti. Flotorul s-a oprit şi el. Scârţâie uşile şi îşi târâie şlapii pe parchetul laminat, dintr-o încăpere în alta. În bucătărie expresorul ţiuie. El a fost mai silenţios.

În acest timp, în stânga, s-au trezit pruncii. Au deschis televizorul, fixând pe unul dintre posturile cu matinal. El se grăbeşte, suduie, invocă sfinţi şi trimite la origini. Scâncete şi bocete. N-are cămaşa calcată, ăla mic are temperatură şi ea s-a fript la sandwich-maker-ul, deja năclăit de bucăţi mari de caşcaval şi ketchup. Fata începe să cânte. Imită cu succes o formaţie la modă. Ţopăie într-un picior şi exersează opturile.

În dreapta nu se aude nimic. E linişte. O linişte sacadată de gâfâieli intermitente. Chicotesc. Probabil că s-au gâdilat. Aşa, de dimineaţă. La multinaţionale începi mai târziu şi termini şi mai târziu. Poc, le-a căzut ceva pe jos şi au început să râdă isteric. La 7 dimineaţa. E linişte. Arcurile s-au oprit şi eu mă bucur că nu intră soarele prin draperia albastră.

Ei îi place să umble încălţată. Îşi pune tocurile-cui şi defilează aşa, doar în chiloţi. Ca să nu se transpire… Trânteşte uşile dressing-ului improvizat. El a făcut cafeaua şi îi povesteşte ce va face azi. N-are servici. Aşteaptă ceva mai bun. Îi cere nişte bani. Toc, toc, toc… Îi spune că îi lasă maşina. El se bucură şi îi face o dedicaţie. Azi îi pune Berlin, cu „Take my breath away”. O iubeşte mult. A dat la maxim.

În ultima săptămână am auzit două ştiri cu tavanul căzut în locuinţele din blocurile noi. Nu ştiu din ce au făcut constructorii pereţii. Din carton. E un zid vizibil-invizibil. Mi-e teamă să strănut şi mi-e frică de-a dreptul de un literally „take my breath away”. Urm