După secole de invazii şi subjugare, Sicilia îşi concentrează întregul arsenal eroic în personajele romanelor cavalereşti şi ale cântecelor din era carolingiană, pe care le redefineşte pentru teatrul de păpuşi. Opera dei Pupi, cu întreaga armată de palatini a lui Carol Magnul, este astăzi parte a patrimoniului imaterial universal, sub flamura protectoare a UNESCO.
În penumbră, o sută de cavaleri palatini aşteaptă inspecţia de dimineaţă a oştilor. Charlemagne, regele frâncilor şi „imperatus augustus” – conducător al Sfântului Imperiu Roman de Neam German – a luat sub mantia-i toate ţinuturile germanice şi italice, dar încă nu-i de ajuns. Războiul cu necredincioşii sarazini nu va conteni până când... Până când... Legendele cavalereşti îi vor lustrui aura pentru viitorime, dar acum regele frânc şi întâiul fondator al unei Europe unite – cu sabia şi focul! – are treabă. E dimineaţă şi tocmai face ispecţia trupelor.
Badamante şi mantia-i albastră
O zi de început de secol al IX-lea, undeva, în Italia. Cronica o scrie „suor Teodora” („sora Teodora”), şi de acolo, din pagina caligrafiată păstrată în biblioteca mănăstirii, aflu şi eu istorisirea ce urmează: „– Iar tu? Regele ajunsese în dreptul unui cavaler într-o armură cu totul albă… – Eu sunt – se auzi vocea metalică dinăuntrul coifului… Agilulfo Emo Bertrandino al Guildivernilor şi al Celorlalţi din Corbentraz şi Sura, cavaler de Selimpia Citeriore şi Fez! – Aaaaah, făcu Imperatus Augustus – din 800 – (străduindu-se să-şi amintească ceva despre acesta)… De ce nu-ţi ridici viziera ca să-ţi vedem faţa?… Vocea se auzi limpede dinăuntrul coifului. – Pentru că eu nu exist, sire! – Asta-i bună!… S-o vedem şi p-asta! Agilulfo păru să şovăie un moment. Cu mâna sigură, dar înceată, îşi ridică viziera. Coiful era gol, iar în armura albă cu panaş nu era nimeni. – Măi să fie!… Cum e cu putinţă să-ţi faci
