Oana Niculescu-Mizil vrea să pară mare, dar e doar o miniatură. Iliescu a băgat-o în politică şi Vanghelie a gonflat-o. S-a îmbrăcat în zeghe, da’ cu pantofi de 500 de euro. Nu revendică Moldova. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Când o vezi că vrea să coboare din imensul gipan negru, ai senzaţia că vrea să sară de la etaj. Cu tot cu tocurile de zece centimetri, fătuca abia sare un metru şaizeci. Ţopăie, veselă ca un cintezoi, către casa copilăriei sale. Termenul e de fapt un eufemism pentru că, în realitate, imobilul din luxosul cartier rezidenţial dintre Piaţa Dorobanţi şi Televiziune e un viloi în toată regula.
Clădirea a cunoscut vremuri mai bune, că acum ţiglele stau să cadă, tencuiala e căzută pe alocuri, urmele de gloanţe de la Revoluţie nu le-a astupat nimeni, iar poarta ruginită de la intrare abia se deschide şi scârţâie ca un protest umil în amintirea timpurilor când Ion Iliescu, Nicu Ceauşescu şi alţi potentaţi comunişti îi călcau pragul. Fata a crescut aici şi nu i-a lipsit nimic.
A avut de toate pe timpul când nu se găsea nimic. Are şi acum. Dacă nu se schimba regimul trăia tot la fel, îndestulată. Are un nume lung, ca fotbaliştii brazilieni: Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme. Mai nou, că încă mai are spaţiu gol în buletin, ar vrea să mai adauge un nume. Al lui Ştefan cel Mare. N-a specificat dacă şi "Sfânt".
Muzeul familial de lângă Zambaccian
Oana Mizil are vecini celebri. Câteva case mai încolo stă Adrian Năstase, pe o stradă paralelă stă soţul Mihaelei - "Dragostea mea", iar gard în gard cu Muzeul Zambaccian şi vizavi locuieşte Sergiu Nicolaescu.
"S-a tras dinspre fosta Şcoală Americană! Acolo erau miltari, la noi în casă erau soldaţi, la televiziune la fel şi nu ştiau unii de alţii!", explică Oana găurile din zidurile casei. "O s-o repar şi cre’ că o s-o fac muzeu", clipeşte şucar din
