Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lefurile directorilor de scoli au fost taiate

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 4 iunie 2011 ·

Directorii de scoli vor avea salarii mai mici cu cel putin 300 de lei (diminuare raportata la salariul brut, n.r.), incepind din aceasta luna. Salarii diminuate vor avea cu precadere directorii tineri. Si asta pentru ca nu vor mai fi incadrati cu vechimea maxima (peste 40 de ani, n.r.), cum au fost pina in prezent, ci cu cea reala, echivalenta numarului de ani lucrati in invatamint. Scaderea intervine si pe fondul alocarii unui procent mai mic din salariul de baza pentru indemnizatiile de conducere. De pe urma acestei modificari au de suferit toti directorii. In functie de numarul de elevi, de complexitatea problemelor din cadrul unitatilor de invatamint in fruntea carora se afla si de anvergura acestora, directorii ieseni primeau o indemnizatie de conducere (un fel de spor de responsabilitate, n.r.) de maximum 50% din salariul de baza. Acum, indemnizatia de conducere poate fi de maximum 35% din salariul de baza. Odata cu diminuarile, are loc insa o uniformizare a salariilor incasate de catre directorii din Iasi cu salariile directorilor din intreaga tara. „In primul rind trebuie mentionat contextul in care are loc aceasta scadere. Colegii nostri au avut aceste salarii mari pentru ca Iasul a fost unul din cele opt judete din tara care a pilotat descentralizarea si finantarea per elev. In jur de 5 ani, beneficiind de o legislatie speciala, in care era prevazuta si formula de calcul care este inlocuita acum, directorii din judetele pilot au primit salarii mai mari decit restul directorilor din tara. Incheindu-se acea perioada, revin pe grila la salarii in functie de vechime, ca si colegii din tara", a explicat Violeta Amariei, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI) si presedinte al Aliantei Sindicale „Gh. Asachi". Mai putin cu 600 de lei Modalitatea de calcul aplicata pina acum colegilor din tara (cu exceptia celor din Neamt, Braila, Dolj

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 27 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum 2 ore
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

ONU înfiinţează un organism pentru protejarea cablurilor submarine, infrastructură esenţială pentru comunicaţiile globale

News.ro acum 3 ore
Agenţia tehnologică a Naţiunilor Unite (ITU) a anunţat crearea unui nou organism dedicat protejării cablurilor submarine, o infrastructură vitală care transportă peste 99% din datele internaţionale, transmite Reuters. Decizia vine în urma mai multor

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°