Actualul primar al Chişinăului, liberalul Dorin Chirtoacă, a obţinut 52,7% din sufragii la alegerile de azi şi l-a învins pe principalul său contracandidat, comunistul Igor Dodon, arată un sondaj efectuat la ieşirea de la urne. Sursa: Agerpres
Potrivit rezultatelor exit-poll-ului comandat de Publika TV, Igor Dodon a oţinut doar 41% din voturi, scrie Unimedia.md. Pe locul al treilea s-a clasat candidatul Partidului Democrat, Valentina Buliga cu 2,3%, urmată de independentul Mihai Godea, cu 1%.
Peste 2,6 milioane de alegători au fost aşteptaţi, azi, la urne în Republica Moldova, 660.000 fiind înscrişi numai pe listele electorale de la Chişinău, unde s-au deschis 300 de secţii de vot.
Birourile de vot pentru desemnarea a 4.300 de primari şi 120.000 de consilieri locali s-au deschis la ora 7.00 şi s-au închis la ora 21.00. Pentru alegerile locale au fost tipărite peste 7,4 milioane de buletine de vot, dintre care 5,7 milioane în limba română şi peste 1,7 milioane în limba rusă.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în majoritatea localităților au participat peste 25% dintre alegătorii înscriși în listele de bază, ceea ce înseamnă că alegerile pot fi validate.
Bătălia pentru Consiliul Municipal
Partidul Comuniştilor (PCRM), Partidul Liberal (PL) şi Partidul Liberal Democrat (PLDM) au acumulat cele mai multe voturi pentru Consiliul Municipal Chişinău. Pentru PCRM au votat 40,3% dintre alegătorii care şi-au exprimat opţiunea, pentru PL - 37,7% şi pentru PLDM, formaţiunea premierului Vlad Filat, 15,4%.
Pentru Partidul Democrat au votat doar 3,1%.
Exit-poll-ul a fost realizat de CBS AXA, Institutul de Politici Publice, Institutul European de Studii Politice şi ADEPT, la comanda Publika TV.
BIOGRAFIE: CINE E DORIN CHIRTOACĂ
De la "Surprize, surprize" la politică S-a născut pe 9 august 1978, la C