Luna nu este un satelit unic în spaţiu. Una din 10 planete stâncoase care gravitează în jurul unor stele precum Soarele au probabil o lună proporţional de mare ca cea a Pământului, spun cercetătorii. Această descoperire ar putea conduce la identificarea planetelor care pot susţine viaţa, potrivit BBC News.

Luna noastră este foarte mare - măsurând mai mult de un sfert din diametrul Pământului - iar specialiştii credeau că este unică în spaţiu. Folosind programe de simulare a modului de formare a planetelor, oamenii de ştiinţă au demonstrat însă că marele impact care a dus la apariţia Lunii poate fi o întâmplare obişnuită în spaţiu.

Potrivit teoriei coliziunii, descrisă de William K. Hartmann şi Donald R. Davis, satelitul Pământului s-a format în urma coliziunii între Pământ şi un meteorit imens. În urma coliziunii, a rezultat un disc de praf şi bucăţi de rocă mai mici care au înconjurat Pământul şi în timp s-au coagulat în Luna aşa cum o ştim astăzi.

Anul trecut, cercetătorii americani au realizat o serie de simulări pentru a analiza modul în care stelele se formează în interiorul discului de praf şi gaz din jurul planetelor. Rezultatele lor au arătat că există o şansă din 12 ca în spaţiu să se formeze un sistem asemănător cu cel al Pământului care să cuprindă o planetă şi o lună de dimensiuni mai mici (la jumătate din masa planetei noastre şi a Lunii).

Luna a ajutat la stabilizarea unghiului de înclinaţie al axei Pământului - care altfel ar fi variat foarte mult în intervale de timp relativ scurte. Aceste variaţii ar fi afectat dramatic modul de distribuţie al căldurii de la Soare în jurul planetei. Aşadar, prezenţa Lunii a creat un mediu stabil în care viaţa pe Pământ a putut să evolueze.

Descoperirea satelitilor uriaşi din spaţiu va uşura munca astronomilor care caută planete din afara sistemului solar al Pământului ce pot susţine viaţ