Doi bărbaţi au fost răniţi în oraşul arădean Pecica, în timp ce reparau un transformator electric. Una dintre victime a fost transportată în stare gravă, cu arsuri de peste 40 la sută din suprafaţa corpului, la Bucureşti.
Cei doi bărbaţi, muncitori ai unei firme, au efectuat reparaţii la un transformator electric situat în incinta unei societăţi comerciale din domeniul construcţiilor din oraşul arădean Pecica. Însă, în timp ce reparau transformatorul, acesta a explodat. Ambii bărbaţi au fost arşi în urma exploziei şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Arad.
Concluzii grave
Medicii arădeni au constatat că unul dintre muncitori avea arsuri pe aproximativ 20 de la sută din suprafaţa corpului, iar celalălt pe 40 la sută din corp. Starea bărbatului care a suferit arsuri multiple s-a înrăutăţit şi a fost transportat cu un avion privat la un spital din Bucureşti.
"În urma exploziei, la firma respectivă, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad şi poliţiştii arădeni au început cercetările", spun autorităţile. Urmează ca anchetatorii să stabilească dacă cei doi bărbaţi au fost angajaţi ai firmei în curtea căreia s-a produs explozia şi care au fost cauzele care au făcut ca transformatorul să explodeze. Doi bărbaţi au fost răniţi în oraşul arădean Pecica, în timp ce reparau un transformator electric. Una dintre victime a fost transportată în stare gravă, cu arsuri de peste 40 la sută din suprafaţa corpului, la Bucureşti.

Medicii arăde