Adesea ni se intampla sa ne intrebam de ce ne-am indragostit de partenerul nostru. Ce anume are el sau ea si ne atrage atat de mult? Uneori ne intrebam de ce intram doar in relatii care ne aduc suferinta si care sfarsesc rau. De ce gasim, sau mai bine spus alegem, in mod inconstient, acelasi tip de partener care ne face sa suferim?
Atractia interpersonala este in mare masura inconstienta. Ea are la baza relatia cu persoanele care ne-au acordat ingrijire si dragoste in primii ani de viata. Daca relatia respectiva a fost securizanta, daca mama a petrecut suficient timp cu noi (minim 1 an) si nu a avut probleme emotionale semnificative, daca ne-a sprijinit in explorarea lumii din jur, daca parintii au avut o relatie de cuplu satisfacatoare, atunci avem toate premisele pentru o relatie de cuplu buna.
O extrapolare a propriei persoane?
In eseul sau din 1914, "Pentru a introduce narcisismul", Freud spunea ca ne alegem partenerul sexual in cadrul cuplului in doua feluri. Prima modalitate de alegere este cea narcisica: ii alegem pe cei care ne sunt asemenea noua, ba chiar mai mult, partenerul reprezinta propria persoana sub un anumit aspect.
Cea de-a doua modalitate o reprezinta alegerea prin anaclisis: suntem atrasi de acele persoane care prezinta modelul figurilor parentale care ne-au acordat hrana, ingrijire si protectie cand eram copii. Alegerea partenerului nu este in intregime narcisica sau prin anaclisis, ci reprezinta o combinatie intre cele doua modalitati.
Psihanalistul D. Anzieu spunea ca alegem sa traim in cuplu datorita angoasei de solitudine. Experienta indragostirii aduce cu sine "revelatia, in sensul cvasi-religios al termenului, ca aceasta persoana este reincarnarea obiectului primordial", adica a mamei (D. Anzieu, 1986).
Experienta indragostirii sta la baza crearii "iluziei duale": cei d
