● În primii ani de după 1990, la Brăila, mai multe magazine postau un anunţ ciudat: "Avem ligheane de prins ruşi". L-am citit în mai multe grafii de semianalfabeţi, gândind că văd ce nu este. Cum adică să prinzi ruşi cu ligheanul? Unul dintre anunţuri venea cu o precizare, care m-a motivat să intru şi să mă dumiresc asupra chestiunii: "ligheane de aluminiu". Se montau în loc de antene parabolice pe direcţia Chişinău şi Kiev.
● Casierii care plătesc colaboratorii cu sume mici alintă banii: Veniţi să vă luaţi bănuţii. Sau: Haideţi să vă dăm bănişorii. Un casier a fost mai mult decât tandru cu mai mult decât modesta plată pe colaborare: Mulţi, puţini, sunt băneii dumneavoastră! Alintul e numai la leii vechi, chiar dacă plata e în lei noi. Şi niciodată la sumele în euro. Acestora li se zice cu o obidă de sărac euroi.
● Un verdict sanitar, auzit la un negustor de afumături de casă: Înainte, oamenii mâncau neecologic şi mureau bolnavi. Negustorul voia să spună că astăzi oamenii mănâncă ştiinţific şi mor sănătoşi.
● Un paradox în lumea artelor plastice: colecţionarii n-au studii academice de estetică şi de istoria artei, iar absolvenţii facultăţilor de estetică şi de istoria artei nu devin colecţionari. Explicaţia e la echivalarea convingerilor în bani. Colecţionarii cred în ce dau banul, pe când specialiştii muzeelor nu trec pragul convingerilor fără suport în cote şi preţuri. Specialiştii cred numai buchea cărţii. În facultăţile de profil, profesorii sunt toţi specialişti, fără nici o deschidere spre piaţa artei. Între arta pentru artă şi piaţa artei e un vid intelectual.
● Diferenţa dintre un om cu şcoală şi un analfabet vine din aceea că şcoala îi permite primului accesul la mai multe profesiuni şi nu lungind trecerea de la una la alta, ci foarte repede, pe când analfabetul altceva decât necalificat n-are cum să f