Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legumele nu pot intra în regim de taxare inversă

Publicat in Adevarul, marți 7 iunie 2011 ·

Ministerul Agriculturii vrea aplicarea taxării inverse pentru sectorul legumelor, însă măsura ar reprezenta o încălcare a normelor Uniunii Europene. Reprezentanţii Ministerului Finanţelor spun că nu putem obţine o astfel de excepţie. „Încercarea moarte n-are!“ a fost răspunsul ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără.

După ce a obţinut permisiunea Bruxelles-ului pentru aplicarea taxării inverse pentru cereale, Ministerul Agriculturii vrea acum condiţii similare şi pentru sectorul legumelor. Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi al Dezvoltării Rurale (MADR), a declarat luni că România va solicita Comisiei Europene (CE) aplicarea taxării inverse şi pentru aceste produse. Măsura ar fi însă o contravenţie a normelor Uniunii Europene, întrucât legumele şi fructele sunt considerate produse finite.

„Pentru legume şi fructe nu se pot acorda astfel de facilităţi pentru că sunt produse finite. Cerealele şi plantele tehnice sunt produse intermediare, de aceea Comisia Europeană a aprobat taxarea inversă", ne-a explicat Dan Lazăr, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. „Nici măcar făina nu intră în categoria acestor produse (supuse taxării inverse - n.r. ), pentru că este considerată produs finit", a adăugat Lazăr. Fiind o măsură ce vizează sectorul fiscal, Ministerul Finanţelor este iniţiatorul demersului către CE. „În mod sigur vom cere acest lucru. Încercarea moarte n-are! Nu este uşor, Dan Lazăr are dreptate, trebuie făcute multe demersuri", ne-a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii.

Demersuri de un an

În mai, România a primit aprobarea Comisiei pentru introducerea acestui mecanism fiscal pentru cereale şi plante tehnice - grâu, porumb, secară, orz, boabe de soia, seminţele de rapiţă, seminţele de floarea-soarelui şi sfecla de zahăr. Măsura a intrat în vigoare la 1 iunie şi se va aplica timp de doi ani. Acordul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 2 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 21 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum o ora
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum 37 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°