Dorin Spineanu Pentru astazi ii promisesem unui bun prieten ca am sa scriu ceva de ipocrizia si lacomia popilor. Nu s-a putut, Duminica mi-a fost rau toata ziua, iar pe la sapte si ceva seara am simtit ca nu mai pot. Am chemat Ambulanta. Pur si simplu n-am vrut sa deranjez nici pe profesorul Carol Stanciu, nici pe doctorul Ciuhodaru. Mi-am zis sa ma comport si eu ca toata lumea, pentru ca nu toata lumea are privilegiul sa-i cunoasca. Rau am facut! Ambulanta a venit in patruzeci de minute de la primul apel (am mai facut unul, ca asteptam ca prostul). O domnisoara foarte - foarte draguta m-a interogat, mi-a facut o fisa, mi-a pus o solutie perfuzabila si la UPU, birjar! Mi se intrerupe perfuzia si sunt rugat sa dau buletinul. Domnisoara aceea draguta a asteptat si ea vreo douazeci de minute pana sa dea la Receptie fisa si buletinul meu. Si stau tampit pe scaun cu punga aia cu solutie in mana si timpul trece infinit de greu. Dupa cincizeci de minute ma enervez, ma duc la duduia de la receptie, o tipa insolenta, o nefericita, o tampita si-i spun ca gata, plec acasa, sa-mi dea buletinul. Pauza, idioata il ratacise. Imi intinde un formular sa semnez ca ies din rahatul lor jegos de UPU pe proprie raspundere. Semnez. "Nu, nu asa", face maimuta, "ce-i mazgalitura asta?". Iarasi nervi. Zic si eu ca asa semnez si cand dau autografe pe propriile-mi carti, sa-mi caute naibii buletinul si pot sa plec, sa mor acasa, nu in Iadul acela al umilintei, al indiferentei fata de pacienti, un Iad in care toate borfelinele faceau schimb de retete culinare in timp ce, intinsi pe targi murdare, pacientii abia isi mai trageau suflarea. Si vine un baiat, imi scoate perfuzia si cand ma uit, sa lesin: glucoza aia in loc sa-mi intre in vena, intrase pe sub piele, asa ca ma alesesem si cu o galma urata! - Cum va numiti doamna? Pavel, Paval, imi raspunde plin de ura. Uite ce-i: asistente, pazn