Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveţienii renunţă progresiv la energia nucleară

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 iunie 2011 ·

Deputaţii elveţieni au aprobat miercuri planurile prezentate de Guvern pentru abandonarea progresivă a energiei nucleare înainte de 2034, deschizând calea unui lung proces politic care ar urma să se încheie în câteva luni, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Membrii Consiliului Naţional (Camera inferioară a Parlamentului) au examinat o sută de moţiuni depuse de diferite partide privind viitorul energiei nucleare, dezvoltarea energiilor regenerabile şi economisirea electricităţii.

Dintre moţiunile votate, cea mai importantă a fost a deputatului de centru Roberto Schmidt, care a propus ca nici o autorizaţie să nu mai fie acordată pentru construcţia centralelor nucleare. Acest text a fost adoptat cu 101 voturi pentru, 54 împotrivă şi 36 de abţineri.

La 16 iunie, membrii Consiliului Statelor (Camera superioară) se vor reuni pentru a dezbate şi ei viitorul energiei nucleare în Elveţia.

Totuşi, dezbaterile din iunie din Parlamentul elveţian sunt destinate doar unei discuţii de principiu privind abandonarea energiei atomice.

Decizia concretă de a nu înlocui centralele nucleare după încheierea duratei lor de funcţionare va fi luată "în mai multe luni", prin adoptarea unor legi şi amendamente, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului şi Energiei.

Noile texte ale legilor privind oprirea centralelor vor putea apoi să fie supuse unui referendum.

Confederaţia Elveţiană dispune de cinci reactoare nucleare, toate situate în estul ţării. Potrivit recomandărilor Guvernului de la sfârşitul lui mai, reactorul Beznau I va trebui decuplat de la reţea în 2019, Beznau II şi Mühleberg în 2022, Gösgen în 2029 şi Leibstadt în 2034.

Deputaţii elveţieni au aprobat miercuri planurile prezentate de Guvern pentru abandonarea progresivă a energiei nucleare înainte de 2034, deschizând calea unui lung proces politic care ar urma să se închei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 37 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 32 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°