Afirmaţiile lui Ratko Mladic potrivit cărora ar avea o boală în fază terminală nu au fost confirmate până acum de analizele medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al TPI, citat de AFP, informează Mediafax.
"Nu mă pot pronunţa în legătură cu afirmaţiile conform cărora are vreo boală în stare terminală sau gravă, dar medicii trebuie să informeze grefierul în legătură cu orice situaţie de viaţă sau de moarte", a declarat Nerma Jelacici.
"Până acum, nu a fost raportat nimic de genul acesta despre Mladic", adaugă Jelacic.
Acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995), Ratko Mladic, 69 de ani, a fost arestat pe 26 mai în Serbia, fiind transferat pe 31 mai la TPI.
Cu ocazia primei audieri, Mladic a declarat că este "extrem de bolnav".
"Aşa cum aţi putut constata în timpul audierii de vineri, se pare că şi-a neglijat sănătatea cât timp a fost dat în urmărire", a subliniat Jelacic.
După arestare, avocatul lui Mladic a declarat că acesta suferă de "un caz grav de cancer la sistemul limfatic". Afirmaţiile lui Ratko Mladic potrivit cărora ar avea o boală în fază terminală nu au fost confirmate până acum de analizele medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al TPI, citat de AFP, informează Mediafax.
"Nu mă pot pronunţa în legătură cu afirmaţiile conform cărora are vreo boală în stare terminală sau gravă, dar medicii trebuie să informeze grefierul în legătură cu orice situaţie de viaţă sau de moarte", a declarat Nerma Jelacici.
"Până acum, nu a fost raportat nimic de genul acesta despre Mladic", adaugă Jelacic.
Acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995), Ratko Mladic, 69 de ani, a fost arestat pe 26 mai în Serbia, fiind transferat pe 31 mai la TPI.
Cu ocazia primei audieri, Mladic a