Doi copii, unul de un an şi jumatate, iar celalalt de trei ani, au trăit până astăzi în condiţii greu de imaginat. Plini de purici, păduchi şi alţi paraziţi, copiii au fost luaţi cu Poliţia de la o străbunică care trebuia să aibă grijă de ei şi internaţi în spital. Mama lor este plecată la muncă în străinătate, iar tatăl este închis în puşcărie.
Protecţia Copilului a aflat de situaţia celor doi copii în urmă cu două săptămâni însă nu a putut face mare lucru pentru că nu i-a putut găsi. Iniţial, după ce mama lor a plecat la muncă în Germania, copii au fost lăsaţi în grija unui unchi. Ulterior, acesta i-a abandonat şi de câteva luni o străbunică a lor ce locuieşte într-o baracă insalubră la marginea oraşului şi care are 80 de ani, a ajuns să aibă grijă de micuţi. Abia astăzi, asistenţii sociali de la Protecţia Copilului au reuşit să afla unde locuieşte bătrâna.
Cu ajutorul Poliţiei Locale micuţii au fost luaţi de cei de la Protecţia Copilului şi duşi cu o ambulanţă la Spitalul de Copii Botoşani. „ Imobilulul unde au fost găsiţi se află într-o stare avansată de degradare şi nu intruneşte sub nicio formă condiţiile igienico-sanitare pentru creşterea celor doi copii. Sunt ciupiţi de purici şi prezintă multe endeme. Nu au fost dusi niciodată la medic. Din momentul în care am început sa monitorizam situaţia, strabunica a plecat de la domiciliu şi de 10 zile poartă cei doi copii pe la diverse imobile şi se adapoşteste pe unde poate", a spus Sebastian Lemne, asitent social în cadrul DGASPC Botosani.
La internarea copiilor, bătrâna a făcut un adevărat scandal şi s-a opus ca cei doi copii să fie îngrijiţi de medici. Medicii au rămas fără cuvinde după ce au examinat copiii. „Copilul mic are o hernie ombilicală reductibilă şi multiple hemangioame care trebuie investigate şi o afecţiune respiratorie uşoară. Acelaşi lucru şi pentru copilul mai mare care prezintă o