Un important membru al organizaţiei teroriste PKK, Aktay Mehmet Reşit, a fost capturat de autorităţile române şi extrădat la sfârşitul lunii mai în Turcia, după ce autorităţile din această ţară l-au dat în căutare internaţională pentru implicarea în mai multe atentate.
Reşit, membru cu ştate vechi al Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK), fusese arestat de judecătorii Curţii de Apel pe 14 februarie a.c, iar potrivit datelor furnizate procurorilor români de către omologii turci "persoana extrădabilă este urmărită pentru a fi judecată ca urmare a acuzaţiei de a fi membru la organizaţia ilegală de terorism PKK şi de a participa în numele acestei organizaţii la acţiuni cu arme de foc, precum şi a celei de încercare de separare de sub administraţia statului a unei părţi din teritoriul aflat sub suveranitatea statului (Turcia - n.r.)".
Pentru faptele de care este acuzat Reşit, Ankara aplică pedepse severe, în cazul de faţă, închisoarea pe viaţă.
Faţă de Aktay Reşit existau două mandate de arestare emise pe judecătorii Tribunalului de Pedepse Grele din Diyarbakir, primul încă din 1995.
Se consideră persecutat politic
În apărarea lui Reşit, avocaţii acestuia au susţinut în faţa judecătorilor români că acesta ar fi, de fapt, persecutat politic în ţara sa, susţinând totodată că în 2001 clientul ar fi beneficiat de statutul de refugiat în România.
"Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere starea precară de sănătate, care, în opinia sa, în urma transferului, s-ar înrăutăţii, extrădat va fi supus la rele tratamente, doveditor fiind faptul că în 1991, cel pe care îl apără precum şi familia acestuia au fost arestaţi, timp în care au fost supuşi la acte de tortură, soldate cu infirmitate", a explicat unul din avocaţii lui Aktay Mehmet Reşit, potrivit hotărârii Curţii de Apel Bucureşti.
Procurorii români au susţinut însă în faţa jud