Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama si-ar zdrobi in alegeri orice contracandidat

Publicat in Ziare.com, joi 9 iunie 2011 ·

Presedintele american Barack Obama si-ar invinge oricare dintre contracandidatii la alegerile din 2012, cu diferente uriase, arata cel mai recent sondaj de opinie, realizat de Reuters si Ipsos.

Obama, care a crescut in sondaje in ultimul timp datorita rezultatelor economice, desi raman totusi sub asteptari, dar si datorita uciderii liderului terorist Osama bin Laden, l-ar invinge la 13 procente diferenta pe Mitt Romney, cel mai bine clasat candidat al partidului rival, cel Republican, informeaza Reuters.

Desi are o rata de aprobare de doar 50%, Obama l-ar bate pe Romney cu 51% la 38%, in timp ce avansul sau fata de Sarah Palin e de 23 de procente si 19 procente fata de Tim Pawlenty.

Cu toate astea, lucrurile se pot schimba, mai ales ca sondajul i-a inclus si pe votantii inregistrati, si pe cei neinregistrati, pentru ca in SUA nu te poti duce la vot direct, precum in alte state, fara sa te inscrii prealabil.

Chiar si asa, acesta e un scor excelent pentru Obama, mai ales daca tinem seama ca in aceasta perioada a mandatului prezidential chiar si cei mai populari sefi de stat americani, precum Ronald Reagan, aveau mai putin in sondaje si totusi au castigat cu diferente uriase.

Desi somajul e la 9,1% in America, Obama e intr-o pozitie relativ buna, in conditiile in care, sub mandatul sau, tara a iesit din cea mai grava criza economica din ultimele decenii.

In plus, Obama a avut multe realizari, reusind sa treaca reforme importante pe plan intern si sa imbunatateasca imaginea Americii pe plan extern. Cei mai multi specialisti sunt de parere ca un presedinte in functie e foarte greu de batut in alegeri, acest lucru intamplandu-se doar de doua ori dupa Al Doilea Razboi Mondial, ultima data in 1980.

In plus, Obama beneficiaza de o echipa de campanie redutabila si se estimeaza ca va reusi sa st

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 41 minute
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. La pauză, scorul este 0-0

News.ro acum 16 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum o ora
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum 28 minute
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Vremea

București
acum

26°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

25°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°