Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Maidanezii sătui ai unei ţări sărace

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 iunie 2011 ·

Nu putem avea pretenţia să construim autostrăzi, să avem un sistem de educaţie performant şi să facem geopolitică în jurul Mării Negre când noi nu suntem în stare să scăpăm de nişte maidanezi. Ar trebui să ne privim în oglindă şi să admitem cât de slabi suntem ca naţiune. Sursa: EVZ

S-a întâmplat cu mulţi ani în urmă. O haită de câini m-a încercuit la 3 dimineaţa după ce parcasem maşina pe o alee din apropierea blocului. Pur şi simplu nu voiau să mă lase să trec, considerând că la acea oră nu aveam ce să caut pe teritoriul lor. Gaşca aia de câini o ştiam de mult timp şi erau pe acolo câţiva tipi foarte duri. Se înfrăţiseră inclusiv cu nişte mexicani din LA. Ca să ajung în scară a trebuit să înconjur blocul şi să intru prin spate. Am fost pus la respect şi am cedat blazat şi debusolat după toată tensiunea acelei zile. Întâmplarea e relevantă pentru că totul s-a petrecut în noaptea turului doi al alegerilor locale. Închisesem ediţia la 2 noaptea pentru că aşteptasem numărarea paralelă a voturilor. Când am ajuns în lift m-a apucat un râs nervos: cât de ridicol este să visezi reforme, modernizare, să dezbaţi planuri de viitor, să trasezi axe geo-strategice pe harta lumii când nu ştii dacă nişte câini te vor lăsa să intri în casă. Orice discuţie despre lucruri serioase e fără sens. Nu vă mai umflaţi în pene. Păziţi-vă fundurile să nu fiţi muşcaţi.

Suntem într-un vertij instituţional. Folosim cuvinte care n-au legătură cu problema în discuţie. N-avem puterea de a ne concentra pe subiect, ni se pare că spunem ceva dar nu rămânem cu nicio idee în cap. În problema câinilor comunitari, n-am înţeles o iotă de 10 ani de când tot ascult discuţii. N-am înţeles ce vor iubitorii de animale. Nu pricep ce au în cap autorităţile. Ne învârtim în jurul cozii. "Nu vrem să îi omorâm dar nici să-i adăpostim n-avem bani, nu vrem să părem sadici dar nici să se creadă că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°