Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi ţine la renume. Cum rămâne cu Naţionala?

Publicat in Gandul, joi 9 iunie 2011 ·

Hagi va prelua echipa naţională, dar nu acum. Aşteaptă ca "tricolorii" să rateze mai întâi calificarea la Euro 2012. "Regele" speră în acest fel să evite încă un eşec în cariera de antrenor. S-ar aduna deja prea multe.

După ce şeful FRF, Mircea Sandu s-a dat peste cap ca să se asigure că Hagi va semna, eliminând orice fel de concurent de pe listă, "Regele" s-a spălat temporar pe mâni. El nu preia o echipă aflată pe drum. Când i se propune un proiect, vrea să fie al lui 100% şi să-l pornească de la zero.

Este o atitudine pe care Hagi a avut-o constant de când a devenit antrenor. La început a fost de înţeles, pentru că avea o carieră extraordinară de jucător în spate. Pentru cineva care agrează proiectele pe termen lung, însă, mandatele sale de antrenor au fost foarte scurte.

Hagi a continuat totuşi să menţină ştacheta sus în ceea ce-l priveşte, ignorând ofertele echipelor mici, la care îşi putea face mâna şi aruncându-se doar la ofertele echipelor mari, unde rezultatele se cereau imediat şi cât mai bune. Ori rezultatele nu au venit.

Pe cât de apreciat a fost ca jucător, pe atât de prost renume are acum ca tehnician în rândul microbiştilor. În sondajele făcute printre cititorii diverselor publicaţii sportive, Hagi era printre ultimele nume agreate în ceea ce priveşte preluarea echipei naţionale.

Sunt însă şi voci care spun că postul de selecţioner nu este similar cu cel de antrenor de echipă de club. Că tocmai selecţia jucătorilor contează aici mai mult decât antrenamentele în sine, care la o echipă naţională sunt oricum prea puţine. Ori în ceea ce priveşte formarea unei echipe, Hagi nu ar sta atât de rău, având ochiul format şi fiind capabil să recunoască viitoarele talente.

Fie că venirea lui Hagi ar fi bună sau rea pentru Naţională, un lucru este trecut cu vederea. Teoretic, "tricolorii" încă mai au şanse de calificare la Euro 201

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 59 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°