Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Arta pentru toți”, un proiect educațional pentru liceenii din Alba. Tinerii sunt invitaţi să participe la ateliere de pian, vioară, canto sau desen

Publicat in Alba24, joi 9 iunie 2011 ·

“YouthBank” Alba organizează inaugurarea proiectului “Arta pentru toţi”, realizat de echipa „Miracle Workers”, formată din elevi ai Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia. Acesta este finanţat de Fundaţia Comunitară Alba, prin programul “YouthBank”, cu suma de 2.000 de lei.

Proiectul se adresează liceenilor din Alba Iulia care doresc să descopere domeniile muzicii sau artelor plastice. Cei 85 de liceeni albaiulieni care s-au înscris vor participa la activităţile din cele şase ateliere pregătite special pentru ei: pian (prof. Mihaela Gornic), vioară (prof. Stelian Feraru), canto clasic (prof. Ioan Chiciudean), canto popular (prof. Raluca Oltean), desen/arhitectură (prof. Livia Bar, prof. Alexandrina Filip). Liceenii înscrişi vor fi împărţiţi în grupuri, care vor trece prin toate atelierele de muzică şi artă plastică.

Tinerii vor primi o diplomă de participare, dar şi alte cadouri surpriză. La finalul zilei, participanţii vor lua parte la un program artistic susţinut de elevii secţiei de muzică din cadrul liceului.

Proiectul va debuta vineri, 10 iunie 2011, începând cu ora 12.00, în incinta liceului. Scopul proiectului este de a populariza aceste arte, deseori puţin cunoscute de publicul tânăr, dar mereu fascinante, iar Fundaţia Comunitară Alba a ales să îl finanţeze în cadrul programului YouthBank pentru faptul că proiectul a fost gândit şi pus în aplicare de o echipă de liceeni, care îşi doresc să facă ceva pentru colegii lor din oraş şi pentru comunitate.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=28241

“YouthBank” Alba organizează inaugurarea proiectului “Arta pentru toţi”, realizat de echipa „Miracle Workers”, formată din elevi ai Liceului de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia. Acesta este finanţat de Fundaţia Comunitară Alba, prin programul “YouthBank”, cu suma de 2.000 de lei.

Proiectul se adresează liceenilor din Alba Iulia care d

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum o ora
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 3 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 4 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 2 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 5 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/23°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°