Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşcan e de acord cu disponibilizările din MAI

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 9 iunie 2011 ·

Prefectul judeţului Mureş, Marius Paşcan a declarat ieri că este de acord cu disponibilizările anunţate de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Acesta este de părere că măsurile anunţate reprezintă alinierea la posibilităţile reale ale statului şi că reforma care a început la nivelul Instituţiei Prefectului va continua cu cei din subordinea MAI. Paşcan este de părere că numărul persoanelor care vor fi disponibilizate la nivelul Poliţiei, Pompierilor şi a Jandarmilor este mic raportat la numărul total de angajaţi. “Instituţiile Prefectului au făcut cele mai multe sacrificii, cu noi s-a început reforma. Noi am disponibilizat circa 30% din personal. Aveam 62 de angajaţi în momentul în care am ajuns la Prefectură şi în momentul de faţă avem 43. S-a făcut o reducere consistentă. Aproape 20 de subordonaţi am fost nevoit să disponibilizez. La Inspectoratul de poliţie se fac reduceri cu vreo 20 şi ceva de angajaţi dacă stăm să ne gândim că sunt aproximativ 1000 de angajaţi. Pe lângă reducerea de 25% din salarii, prin faptul că s-a redus numărul de personal, direcţiile din cadrul Prefecturii s-au transformat în servicii şi astfel, angajaţii au pierdut din leafă cu aproape 40% şi volumul de muncă este imens”, a precizat prefectul Paşcan. Reprezentantul Guvernului în teritoriu consideră că la nivelul instituţiei pe care o conduce s-a făcut o restructurare “agresivă”. “Nu înţeleg de ce nu se poate face şi în structurile MAI”, a mai declarat Marius Paşcan. De asemenea, Paşcan susţine că evaluările anuale ale angajaţilor sunt “umflate” de către unii angajatori pentru a fi “băieţi buni”, însă acest lucru nu îi va ajuta în momentul în care vor trebui să facă disponibilizări.

Prefectul judeţului Mureş, Marius Paşcan a declarat ieri că este de acord cu disponibilizările anunţate de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Acesta este de părere că măsurile anu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum 30 minute
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 34 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 57 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 52 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum 25 minute
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 48 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum o ora
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 2 ore
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 4 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°