Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bordeanu ameninţă: "Dacă Dinamo nu-mi dă banii mîine, mă judec pe toate căile legale pentru a-i recupera!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 9 iunie 2011 ·

Valeriu Bordeanu şi Emilian Dolha au primit din partea clubului înştiinţări că le va fi reţinut 25 % din contract pentru abateri disciplinare!

Fundaşul stînga de 34 de ani nu înţelege cu ce a greşit, deşi e neplătit din ianuarie şi a convenit cu şefii să-i achite jumătate din suma restantă pentru a rezilia contractul pe cale amiabilă. Termenul scadent ca banii să-i fie viraţi în cont e mîine, în caz contrar anunţă că se va judeca pe toate căile posibile cu roş-albii pentru a-şi recupera restanţele salariale.

- Valeriu, ţi-ai primit restanţele contractuale?

- Am stabilit cu cei de la Dinamo să-mi achite jumătate din banii pe care au să mi-i dea, iar acest lucru e valabil pînă mîine. Regret acum că am propus acest lucru, dar mă ţin de cuvînt.

- Şi dacă nu îi înasezi mîine?

- Dacă primesc ce e al meu, reziliez pe cale amiabilă contractul pentru că nu-mi plac scandalurile şi nu am fost niciodată în litigiu cu vreun club, iar eu cred că am jucat aproape la toate cluburile din Liga 1! În caz contrar, sînt dispus să merg pînă la capăt, pe toate căile legale posibile, pentru a-mi recupera banii pentru care am muncit.

- Mai departe ce vei face?

- Dacă nu ne înţelegem luni vin la reunire şi mă voi pregăti 15 zile, aşa cum e regulamentar. Nu înţeleg de ce sînt tratat aşa, nu am făcut nici un rău nimănui, iar singurul lucru pe care îl regret e că nu am avut evoluţii mai bune în Ştefan cel Mare şi că am ratat Cupa României.

- Unde vei juca în viitorul sezon?

- Am primit două oferte din Liga 1, dar aştept să se clarifice situaţia mea, apoi voi lua o decizie. De cinci ani de zile nu am suferit nici o accidentare, mă simt perfect din punct de vedere fizic şi mai pot juca la un nivel ridicat chiar dacă am 34 de ani.

Bordeanu a jucat în 22 de partide pentru Dinamo în acest sezon, în Liga 1 şi în Cupa Român

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 31 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 24 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°