Arădeanca Daniela Kovats s-a dedicat unei arte inedite: face tablouri „bio”. După ce a muncit trei ani la lucrările sale, Daniela prezintă astăzi, în premieră, o expoziţie pe holul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Pentru Daniela Kovats momentul din această seară înseamnă o adevărată provocare. Cele 44 de lucrări, majoritatea reprezentând portrete ale unor personalităţi cunoscute din lumea artistică românească şi internaţională, dar şi personaje şi locuri istorice, vor fi expuse pentru prima oară în faţa publicului.
„Consider că această expoziţie este încununarea muncii mele de mai bine de trei ani. Testul criticilor de artă şi al arădenilor este foarte important din punctul meu de vedere şi sper să-l trec cu bine. Îmi doresc să continui să realizez tablouri din seminţe pentru că simt că mă regăsesc în această muncă”, a spus Daniela Kovats. La realizarea lucrărilor, Daniela Kovats foloseşte seminţe de in, muştar, mac, susan, mei, rapiţă, orez şi, în unele cazuri, alte materiale, strasuri, mărgeluţe şi nisip colorat. Una dintre cele mai dificile lucrări, prin complexitatea ei, este Catedrala Sfântul Vasile din Piaţa Roşie din Moscova la care a avut nevoie de seminţe de mai multe culori pe care nu le-a găsit în comerţ. Atunci a foslosit, pentru prima dată, linte galbenă, verde şi portocalie.
Consider că această expoziţie este încununarea muncii mele de mai bine de trei ani.
Daniela Kovats, artistă