Între 12 şi 15 mai, a avut loc cea de-a şaptea ediţie a Tîrgului Internaţional de Artă Contemporană Viennafair, cunoscut pentru accentul pus pe reprezentarea scenei artistice din ţările central-, est- şi sud-est-europene. Dacă în anii trecuţi n-au lipsit critici în ceea ce priveşte plasarea marginală a standurilor galeriilor din aceste ţări, anul acesta, Viennafair a fost prezent mai mult prin ampla publicitate dinainte de deschidere decît prin ecoul mediatic. În locul comentariilor, au fost lăsate să vorbească cifrele, organizatorii înregistrînd cu satisfacţie participarea a 124 de galerii (faţă de 114, anul trecut), dintre care 47 din ţările est- şi sud-est-europene, ceea ce constituie un record în raport cu ediţiile precedente.

Puţine lucrări ieşite din comun Printre noutăţile aduse de curatorii Georg Schöllhammer şi Hedwig Saxenhuber, se numără alegerea unei ţări (la ediţia actuală, Turcia) drept invitat de onoare, precum şi un concept arhitectonic relativ reuşit, semnat de Johannes Porsch, cu spaţii aerisite şi flexibile, înconjurate de o „grădină“, şi punctuale aluzii istorice (standul galeriilor din Turcia ar fi trebuit să evoce curtea interioară a unui caravanserai). Ce-i drept, un asemenea concept a fost mai puţin favorabil instalaţiilor, care, pe de altă parte, nu excelează ca succes comercial. Interesant este faptul că cei doi curatori provin din afara pieţei propriu-zise de artă; astfel se explică şi introducerea în conceptul expoziţional a unei zone considerate exterioare pieţei de artă şi destinate „cercetării libere“. Intenţia mărturisită a fost de a permite unor asociaţii artistice şi artişti individuali care nu sînt încă reprezentaţi de galerii să intre în dialog cu galeriile participante la Viennafair, ca bază pentru eventuale cooperări de durată. Iniţiativa a fost, totuşi, primită cu scepticism de galerii, care au considerat superfluă ac