Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii se bat de 12 ani pentru \"Steaua României\"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 iunie 2011 ·

Elitele culturale au prima şansă în lupta cu politicienii pentru avansarea în gradele înalte. Sursa: AGERPRES

Cancelaria Ordinelor, spirit şi grade cavalereşti, cinste, onoare, servicii excepţionale aduse unui popor, unei comunităţi, unei bresle. Nu vă gândiţi la ordinele antice şi medievale, la cavalerii mesei rotunde, la templieri, la maltezi, ospitalieri, teutoni sau ioaniţi.

Cancelaria Ordinelor funcţionează din 1999 la Cotroceni, în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Ordinele tradiţionale instituite de Casa Regală şi abolite de comunişti - "Steaua României", "Serviciul Credincios" şi "Pentru Merit" - au fost reînfiinţate. Un sistem naţional de decoraţii s-a instituit după un deceniu în care România n-a pus nimic în locul distincţiilor bolşevice şi comuniste. Din păcate, cinstea şi onoarea nu se instituie prin lege.

Buluc la decoraţii

Din 1999, a plouat cu Cavaleri în România. Istoria va stabili dacă motivele decorării lor au fost reale sau conjuncturale ori dacă o parte dintre ei nu au făcut mai mult rău decât bine acestui popor.

Oameni politici, academicieni, militari de carieră, demnitari, înalţi funcţionari, medici, profesori, cercetători, ingineri, poliţişti, bancheri, artişti, sportivi, spioni, masoni, prelaţi, unii cu merite incontestabile, alţii fără de merite, au devenit colegi de Ordine, pentru servicii "excepţionale", "deosebite" sau "importante" aduse României.

826 de persoane în Ordinul "Steaua României", 1.535 în Ordinul "Serviciu Credincios" şi 1.897 în Ordinul "Pentru Merit". În total 4.258 de oameni. Numărul maxim al locurilor în toate cele trei ordine este mult mai mai mare (3.650 pentru "Steaua României", 5.500 pentru "Serviciu Credincios" şi 7.500 la ordinul "Pentru Merit"), dar Cancelaria a depăşit "cotele anuale" alocate prin lege.

Luate la bani mărunţi, distincţiile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 53 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 53 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 46 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 53 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°