Cadrele didactice care lucrează cu romi vor fi recompensate pentru progresul şcolar al elevilor, iar fiecare şcoală va avea consiliu anti-discriminare. Sursa: CODRIN PRISECARU
Noua lege a educaţiei propune ca profesorii care predau copiilor din grupuri dezavantajate să fie recompensaţi atunci când elevii lor progresează. La ora actuală, se bucură de această recompensă profesorii care îi pregătesc pe olimpici.
Un pas înainte pentru incluziunea romilor este şi decizia ca în fiecare şcoală să existe o comisie pentru prevenirea discriminării, alcătuită din 3-5 membri, în funcţie de numărul copiilor din instituţia respectivă. Comisia va acţiona pentru prevenirea discriminării, va crea un cod de conduită pentru elevi şi profesori şi va stabili măsurile care se aplică în caz de disciminare. O structură similară, cu aproape 400 de membri, va fi creată şi la nivel naţional.
Salariu mai mare dacă scade abandonul şcolar
Recompensa pe care o vor primi profesorii pentru rezultate bune obţinute de elevii lor şi pentru reducerea ratei de abandon şcolar în instituţia în care predau înseamnă 15% din salariu, aşa numita gradaţie de merit.
Noutatea a fost anunţată ieri de Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, la lansarea unui studiu privind accesul copiilor romi la educaţia de calitate, realizat de Agenţia "Împreună", cu sprijinul Unicef.
Romi mulţi, şcoala proastă
Cercetarea menţionată arată că şcolile cu un procent mare de romi sunt prost dotate, au biblioteci sărace, laboratoare puţine, săli de sport neamenajate corespunzător şi un număr mare de profesori navetişti. Dacă majoritatea concluziilor studiului erau previzibile, există două rezultate care i-au surprins chiar şi pe autorii cercetării.
Datele adunate de ei au invalidat cele două stereotipii care spun că romii nu-şi