Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forţele lui Gaddafi au bombardat regiunea Misrata, omorând 20 de persoane

Publicat in Romania Libera, vineri 10 iunie 2011 ·

Douăzeci de persoane au fost ucise şi peste 80 rănite, într-un bombardament violent al forţelor regimului lui Muammar Gaddafi, vineri, în regiunea Misrata, o enclavă a rebelilor în vestul ţării, au anunţat rebeli aflaţi în zonă, citaţi de Mediafax.

Potrivit unuia dintre ei, bombardamentul cu rachete Grad, artilerie grea şi obuze de tanc a vizat în special sectorul Dafnieh din regiunea Misrata, la 200 de kilometri est de Tripoli. "Douăzeci de persoane, între care civili şi rebeli, au fost ucise şi peste 80 rănite", a adăugat el.

Acest sector este situat la 35 de kilometri est de centrul oraşului Misrata. Potrivit rebelilor, forţele lui Gaddafi sunt staţionate la circa zece kilometri de Dafnieh. "Insurgenţii au reuşit să respingă un atac împotriva acestui sector", a precizat acesta, evocând "morţi şi răniţi" în rândul forţelor pro-Kadhafi.

Miercuri, zece rebeli au fost ucişi şi alţi 26 răniţi, într-un atac al forţelor loiale liderului libian Muammar Gaddafi asupra oraşului Misrata.

Asediaţi şi bombardaţi două luni, rebelii din Misrata au obţinut o victorie importantă la 12 mai, reuşind să ocupe aeroportul. De atunci, atacurile au încetat la Misrata, care este de asemenea un port important. Douăzeci de persoane au fost ucise şi peste 80 rănite, într-un bombardament violent al forţelor regimului lui Muammar Gaddafi, vineri, în regiunea Misrata, o enclavă a rebelilor în vestul ţării, au anunţat rebeli aflaţi în zonă, citaţi de Mediafax.

Potrivit unuia dintre ei, bombardamentul cu rachete Grad, artilerie grea şi obuze de tanc a vizat în special sectorul Dafnieh din regiunea Misrata, la 200 de kilometri est de Tripoli. "Douăzeci de persoane, între care civili şi rebeli, au fost ucise şi peste 80 rănite", a adăugat el.

Acest sector este situat la 35 de kilometri est de centrul oraşului Misrata. Potrivit rebelilor, forţe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ștefan Birtalan, fost campion mondial de două ori cu România la handbal, a murit la vârsta de 75 de ani

HotNews acum 31 minute
Fostul mare handbalist Ștefan Birtalan, dublu campion mondial cu România, desemnat de trei ori cel mai bun jucător din lume, a murit luni la vâsta de 75 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Steaua. Ștefan BirtalanFoto: Agerpres „Ne-a părăsit un Uriaș! D

Florian Coldea: Am totală încredere în Justiţie

Mediafax acum 40 minute
Am totală încredere în Justiţie, spune generalul Florian Coldea, care a ajuns la poliţie să semneze controlul judiciar. El a refuzat să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum o ora
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 3 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 2 ore
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

Luminița Odobescu, la Bruxelles: România susţine relansarea negocierilor de pace în ORIENTUL MIJLOCIU bazate pe soluţia celor două state

Gandul acum o ora
La o reuniune ministerială co-organizată duminică la Bruxelles de Regatul Arabiei Saudite și Regatul Norvegiei, ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, a declarat că România susține reluarea negocierilor de pace bazate pe soluți

Fraudă de peste 1,7 milioane de lei cu telefoane mobile, descoperită de inspectorii antifraudă

Adevarul acum 36 minute
O fraudă de peste 1,7 milioane de lei a fost identificată de inspectorii DGAF la un operator economic din domeniul comerțului cu telefoane mobile, a informat luni ANAF.

FBI investighează dispariţia unor comori antice de la British Museum

News.ro acum o ora
FBI investighează vânzarea către cumpărători americani a ceea ce se bănuieşte a fi sute de comori de la British Museum. Agenţia americană de aplicare a legii a ajutat, de asemenea, la returnarea a 268 de obiecte, despre care muzeul susţine că îi apa

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

18°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

15°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°