Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul Al-Qaeda în Africa de Est, omorât în Somalia

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

Presupusul lider al Al-Qaeda în Africa de Est a fost ucis miercuri la Mogadishu, capitala Somaliei, a anunţat astazi şeful poliţiei kenyene, relateaza Mediafax.

Fazul Abdullah Muhammad este considerat unul dintre actorii-cheie în atentatele împotriva ambasadelor americane de la Nairobi şi Dar es-Salaam.

"Am primit această informaţie de la autorităţile somaleze. Ne-au spus că doi terorişti au fost ucişi în Somalia miercuri. Ei i-au identificat drept Fazul Mohammed şi Ali Dere. Acest lucru ni l-au spus omologii din Somalia", a declarat seful politiei kenyene, Matthew Iteere.

Potrivit serviciilor de securitate al Guvernului de tranziţie somalez (TFG), doi presupuşi membri ai shebab, între care un străin, au fost ucişi în noaptea de marţi spre miercuri în nordul capitalei somaleze în timpul unei confruntări la un baraj rutier.

"Unul dintre cei doi bărbaţi care au fost ucişi este Fazul Abdullah, Allah să îi binecuvânteze sufletul", a declarat pentru AFP un lider al shebab sub acoperirea anonimatului.

Presupusul lider al Al-Qaida în Africa de Est, Fazul Abdullah Muhammad, a scăpat de zece ani urmăririi americanilor, care au oferit în schimbul lui o recompensă de cinci milioane de dolari. El a fost unul dintre autorii-cheie ai atentatelor împotriva ambasadelor americane la Nairobi şi Dar es-Salaam, soldate în total cu 224 de morţi în iulie 1998.

El este implicat şi în atentatele antiisraeliene de la Mombasa (sud-est), soldate cu 15 morţi la 28 noiembrie 2002.

În acelaşi an, el a primit conducerea operaţiunilor Al-Qaeda pentru toată Africa de Est, potrivit serviciilor de securitate americane.

Presupusul lider al Al-Qaeda în Africa de Est a fost ucis miercuri la Mogadishu, capitala Somaliei, a anunţat astazi şeful poliţiei kenyene, relateaza Mediafax.

Fazul Abdullah Muhammad este considerat unul dintre actorii-cheie în a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum o ora
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 51 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Nicuşor Dan, declaraţie surprinzătoare: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei

Mediafax acum 13 minute
„Eu am spus de foarte multă vreme - este o chestiune de mobilizare, sunt alegeri într-un singur tur. Există două bazine mari în Bucureşti - unul anti-PSD sau de dreapta şi unul PSD sau de stânga. În interiorul acestor bazine fiind mai mulţi candidaţ

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum o ora
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Mai multe companii din industria auto din Arad au anunţat concedieri colective. 450 de angajați, trimiși în șomaj

G4Media acum 52 minute
Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producătorii de compo

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 2 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°