Propunerile prezidentiale privind reorganizarea teritorial-administrativa a tarii au avut efectul unui trasnet iscat din cerul senin. Si credem ca nici acum romanii de varii culori politice, etnice si temperamentale, nu s-au dezmeticit de-a binelea.
Nu ca acest lucru n-ar mai fi fost enuntat si anterior, dar era vorba doar de niste proiectii cvasi-utopice, niste deziderate care urmau sa capete contur undeva peste ani si ani, intr-un viitor incert si nebulos, ca sa nu rostim sintagma cu "pastele cailor".
Iata insa ca regionalizarea fierbe si tinde sa arda etapele pe care ni le-am fi putut imagina si se contureaza ca un eveniment cu aplicabilitate imediata, nu in viitorul indepartat, nu poimaine, ci chiar maine, daca se poate chiar la proximele alegeri locale. Ca nu se mai discuta, nu se pritoceste in parlament, nu se organizeaza referendumuri, ci se executa prin asumarea raspunderii guvernului. Zis si facut!
Ma tem insa ca lucrurile nu sunt deloc atat de simple, precum pot ele sa apara la o prima vedere si la un prim demers. Ca drumul nu va fi atat de neted si fara hartoape precum spera initiatorii. O schimbare de o asemenea amploare si cu efecte atat de imprevizibile nu poate fi facuta, credem, de azi, pe maine. Desi recunosc ca la inertia traditionala a societatii romanesti, doar revolutiile pot sa produca oarece schimbari.
Motivatiile presedintelui sunt seducatoare, la o prima lectura. O mai buna absorbtie a fondurilor europene in unitati administrative mai cuprinzatoare si mai potente din punct de vedere economic, diminuarea aparatului birocratic, rarirea hotilor si dinamitarea traditionalelor "famiglii" consolidate la nivelul judetelor de astazi, care capuseaza temeinic banul public. Abolirea unor structuri organizatorice consacrate si consolidate in regimul de trista amintire.
Fiecarui argument i se poa