30 de doctori şi asistente au lucrat mai mult de 20 de ore pentru a-i oferi unei femei din Connecticut, SUA, care a fost desfigurată în 2009 de un cimpanzeu, o nouă înfăţişare.
Carla Nash, 57 ani, a fost atacată în 2009 de cimpanzeul unei prietene. Travis, în vârstă de 15 ani, s-a înfuriat când a văzut-o pe prietena stăpânei sale. Acesta a atacat-o pe femeie, desfigurând-o şi rănind doi poliţişti care răspunseseră apelului de urgenţă. În cele din urmă animalul a fost împuşcat de oamenii legii, în legitimă apărare.
Femeia şi-a pierdut atunci mâinile, buzele, nasul şi ochii, rămânând oarbă şi desfigurată, potrivit Reuters.
"Pentru noi, ea nu este o femeie care a fost atacată de un cimpanzeu. Pentru noi, Carla este o persoană curajoasă şi puternică ce a inspirat întreaga noastră echipă pentru a face totul pentru a schimba calitatea vieţii ei", a declarat Dr. Bohdan Pomahac, care a condus întreaga operaţie.
Faţa Carlei a fost reconstruită luna trecută de o echipă medicală formată din 30 de medici, asistente, anestezişti şi rezidenţi. După 20 de ore de muncă, echipa i-a înlocuit femeii nasul, buzele, pielea de pe faţă, muşchii şi nervii faciali. De asemenea, Carla a primit dinţii de la un donator anonim.
Medicii i-au transplantat şi mâinile, însă în urma apariţiei unor complicaţii, au fost înlăturate.
Carla îşi poate folosi degetul mare de la mâna dreaptă, acesta fiind singurul care a rămas intact în urma atacului.
Doctorii sunt optimişti în ceea ce priveşte un nou transplant de degete, imediat ce va fi găsit un donator.
Carla Nash, desfigurată de cimpanzeul Travis. Foto: Reuters
După ce se va recupera în urma operaţiei, femeia îşi va recăpăta mirosul, va vorbi mai clar şi va putea zâmbi cu uşurinţă.
Deşi Travis a jucat într-o reclamă pentru o băutură răcorit