Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Funeriu se războieşte cu congresmeni din SUA

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

Când ambasadorul SUA susţine demersurile lui Traian Băsescu, toţi PDL-iştii aplaudă la unison. Când unii politicieni din SUA critică unele acţiuni ale Puterii, aplauzele dispar şi sunt făcuţi cu ou şi oţet.

Şase congresmeni cer amendarea Legii educaţiei

La începutul acestei săptămâni a ajuns la conducerile celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare semnată de şase membri ai Congresului SUA prin care se cere modificarea Legii educaţiei naţionale deoarece actualele prevederi, arată semnatarii documentului, dăunează autonomiei universitare, democraţiei şi libertăţii academice. Scrisoarea a ajuns la preşedinţii celor două Camere şi, cel puţin până astăzi, se ştie că doar la Senat a fost pusă în discuţie.

"Scrisoarea a fost analizată în Biroul Permanent, care a luat decizia să transmită documentul Comisiei pentru învăţământ pentru a analiza oportunitatea amendării actualei legi a educaţiei", a declarat în urmă cu două zile Ioan Chelaru (PSD), vicepreşedintele Senatului. Preşedinta Camerei, Roberta Anastase, nu a făcut nici o declaraţie în acest sens, iar pe ordinea de zi a şedinţelor Biroului Permanent din această săptămână, documentul nu a figurat. O reacţie virulentă a avut însă ministrul de profil, Daniel Funeriu.

Funeriu numai că nu declară război SUA...

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, s-a burzuluit rău de tot la adresa celor şase congresmeni. "Ministerul respectă dreptul la opinie şi este partenerul tuturor celor care propun soluţii viabile pentru învăţământul din România. În consecinţă, respingem clar şi ca total neîntemeiate în fapt elementele din scrisoarea prietenilor noştri americani. Au fost victimele unei dezinformări. Vom transmite prietenilor noştri americani varianta în limba engleză a Legii educaţiei naţionale, pentru o mai bună înţelegere a ei, cu atât mai mult cu cât suntem convinşi că cei şase congresmeni au fost

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 31 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 8 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 13 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 20 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 20 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

webPR: Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri

HotNews acum 55 minute
Deloitte România își consolidează echipa de top management prin numirea a patru noi parteneri, după promovarea lui Andrei Paraschiv, fost Director Consultanță, a avocaților Irina Dimitriu și Mihnea Galgoțiu-Săraru, care sunt de mai mulți ani Partene

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat cu fractură de rotulă la Spitalul de Urgenţă Floreasca

G4Media acum 32 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa, transmite Agerpres. Potriv

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 3 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°