Victorie. Viorel Cataramă a intrat în rândul tăticilor care și-au câștigat copiii în instanță Ștefan Tudor Adela Surugiu Viorel Cataramă a decis anul trecut să se despartă de partenera sa de viaţă, Adela Surugiu, iar femeia a intentat imediat procesul pentru custodia copilului.
Deşi la început s-au şicanat, cei doi au înţeles că este spre binele minorului să se ajungă la o înţelegere şi au convenit ca Ştefan Tudor, în vârstă de 11 ani, să stea cu ambii părinţi, după un program bine stabilit. Aşa, copilul a beneficiat de cele mai bune condiţii şi a fost, pe rând, atât cu miliardarul, cât şi cu mama sa, în vacanţe la Dubai, Saint Moritz sau Miami. Chiar dacă nu a cerut în cadrul acţiunii un program de vizitare, Adela Surugiu îşi poate vizita fiul, îl poate lua acasă sau poate pleca în vacanţe cu el atunci când îşi doreşte.
"Sentinţa instanţei din Buftea confirmă că Ştefan are doi părinţi care îl iubesc în egală măsură. Copilul va avea în permanenţă contact atât cu tatăl cât şi cu mama sa, pentru o dezvoltare armonioasă" a declarat Viorel Cataramă, în exclusivitate pentru "CANCAN"
După ce s-a despărţit de Adela Surugiu, afaceristul şi-a refăcut viaţa alături de frumoasa Adina Alberts. După numai un an, cei doi amorezi s-au despărţit, dar nu au putut sta prea mult departe unul de celălalt şi s-au împăcat. Asta doar după ce doctoriţa l-a provocat pe miliardar: "A fost decizia mea să ne despărţim, însă aş accepta oricând cererea lui în căsătorie", declara, Adina Alberts.
Adina Alberts şi Viorel Cataramă, mai îndrăgostiţi ca niciodată! S-au plimbat cu şalupa pe lacul Snagov!
Adina Alberts s-a impacat cu milionarul Catarama
Viorel Cataramă şi Adina Alberts s-au împăcat! Au mers împreună la Operă
Victorie. Viorel Cataramă a intrat în rândul tăticilor care și-au câștigat copiii în instanță Ștefan Tudor Adela Surugiu Viorel Cataramă a d