Când au apărut memoriile şi jurnalul acestei actriţe, carte îngrijită de Florica Ichim, m-am îndrăgostit de ea. Viaţa ei este un subiect de film, de piesă de teatru. Un destin incredibil.
„Marioara nu este simplă actriţă. Este un fenomen al naturii, al teatrului, un monstru adorat – cum spune Jean Cocteau”.
Generaţii succesive de femei au aflat privind-o şi ascultând-o, nu numai cum se poartă o rochie şi cum se poartă cineva în societate, ci mai ales cum se iubeşte! A fost într-o epocă în care nu exista nici radio, nici film, nici televiziune, o învăţătoare de sensibilitate. Instinctele primare şi cuvintele de fiecare zi căpătau realitate şi justificare emotivă: dragostea înceta să fie simplă posesiune brutală, din momentul în care Marioara Voiculescu îl înălţa, îl rafina, îi transfigura chemarea.
Şi astfel, o lume întreagă se trezea din letargia cotidianului, pentru a trăi. Această actriţă a desfăşurat în viaţă şi pe scenă un extraordinar dinamism, o personalitate care afirmându-se, supunea. Publicul a primit-o cu un entuziasm nepotolit, a creat teatru, scene, companii. A rezumat o epocă, dar a deschis mereu drumuri noi, a jucat pe cele mai mari scene ale lumii cu un năvalnic temperament.
„Totuşi a fost dată afară de peste tot”, spune Mihai Berechet. „Zaharia Stancu, pe cât era de generos când răsplătea, pe atâta era de pătimaş şi necruţător când pedepsea. A pedepsit-o fără drept de apel, pe profesoara mea, pe draga mea profesoară, pe această mare actriţă Marioara Voiculescu, şi pedeapsa lui s-a perpetuat până la dispariţia ei fizică. De fapt a fost pedepsit şi publicul românesc care din 1949 până la 1975 nu a mai avut prilejul să o vadă oficiind pe această «mare preoteasă a Thaliei»„.
A jucat Lucreţia Borgia, D-na Alving (Ibsen), Dama cu camelii, Peer Gynt (Ibsen), şi mai ales Salomeea de Oscar Wilde (Salomeea a trecut-o de la steluţă
