Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au scăzut chiriile în marile centre universitare din România. PLUS: Când se anunţă majorări

Publicat in Gandul, luni 13 iunie 2011 ·

Românii care stau cu chirie au parte de veşti bune în următorul an. După ce tarifele de închiriere au scăzut cu aproape 12% în perioada mai 2010 - mai 2011, în principalele oraşe, specialiştii spun că abia din 2012 se întrevăd uşoare creşteri ale chiriilor.

"Anul acesta nu au de unde să crească chiriile, pentru că nici preţurile proprietăţilor nu sunt în creştere. Abia în 2012, când economia va intra pe un trend crescător şi oamenii vor simţi efectiv acest plus, este de aşteptat ca tarifele de închiriere să urce cu 5-10%", a declarat pentru gândul Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian DRS.

Practic, majorarea chiriilor va avea loc în momentul în care se va relansa cererea în sectorul imobiliar, pe fondul creşterii siguranţei locurilor de muncă, dar şi a creşterilor salariale.

La Braşov se cer cele mai mici chirii

Deocamdată, persoanele care stau cu chirie la bloc au plătit din ce în ce mai puţin în ultimul an, economisind chiar şi câteva zeci de euro, faţă de primăvara anului trecut.

De exemplu, în cazul apartamentelor cu una şi două camere din principalele centre universitare, proprietarii au tăiat cu aproape 12% din chirii, în medie, în intervalul mai 2010 - mai 2011, potrivit datelor comunicate de portalul www.imobiliare.ro, la solicitarea gândul.

CLICK pentru a MĂRI

Cele mai mari scăderi se constată în Braşov şi Timişoara, unde tarifele de închiriere a garsonierelor au coborât cu 11,4%, respectiv 8,4%, în perioada analizată. Braşovenii plătesc astfel 155 de euro pe lună, cu 20 de euro mai puţin comparativ cu mai 2010, Braşovul fiind de departe oraşul cu cele mai mici chirii, reiese din datele portalului imobiliar.

Timişorenii alocă ceva mai mult decât braşovenii - 174 de euro/lună pentru o garsonieră, în scădere de la 190 de euro.

Proprietarii din Bucureşti au tăiat şase euro din t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 25 minute
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum 19 minute
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 2 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°