Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii şi britanicii au subscris jumătate din cel mai mare împrumut privat luat de România vreodată de pe piaţa externă

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 iunie 2011 ·

Americanii şi britanicii au subscris jumătate din cel mai mare împrumut privat luat de România vreodată de pe piaţa externă Britanicii şi americanii au furnizat jumătate din suma de 1,5 miliarde de euro strânsă la finalul săptămânii trecute de Ministerul Finanţelor de pe piaţa internaţională de capital. O altă categorie importantă de investitori au fost bănci comerciale şi clienţi de-ai lor din România, care au cumpărat 20% din titluri. La polul opus s-au situat Germania şi Austria, cu o pondere de numai 8%, faţă de 30% la emisiunea de anul trecut. Chiar dacă au investiţii locale importante, italienii au plasat doar 1% din suma totală, mai puţin decât investitorii asiatici, care au adus 3% din bani n Cea mai mare emisiune de titluri în euro realizată vreodată de România pe pieţele externe a însumat 1,5 mld. euro, bani proveniţi de la 140 de investitori aduşi de grupul francez Société Générale, numărul trei pe piaţa europeană a finanţărilor, şi Erste Group n Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, responsabil cu trezoreria, şi Cristian Popa, viceguvernator al BNR, responsabil cu relaţiile internaţionale, au condus roadshow-ul de săptămâna trecută de prezentare a noului program de finanţare externă al României.

În timp ce pieţele urmăreau cu încor­dare fluxul de declaraţii oficiale şi zvonuri privind soarta datoriilor Greciei, iar veştile proaste privind eco­nomia americană aduceau noi motive de pesimism, România şi-a făcut curaj săptămâna trecută să iasă în faţa investitorilor străini privaţi şi să vadă ce preţ îi cer pentru finanţare.

După patru zile de întâlniri cu reprezentanţi de bănci, fonduri de investiţii, companii de asigurări şi fonduri de pensii desfă­şurate în mari centre financiare euro­pene, Ministerul Finanţelor împreună cu cei doi aranjori selectaţi Société Générale şi Erste Group au hotărât joi după prânz - ora

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România a învins Ucraina la scor de neprezentare, în meciul de debut la Euro 2024

Mediafax acum 21 minute
Echipa naţională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0)

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 53 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Zeci de trenuri de călători, deviate mai multe săptămâni. Zonele în care au loc lucrări pe calea ferată

Ziare.com acum 20 minute
Continuarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii feroviare în România creează mari probleme pe anumite rute, iar CFR anunţă călătorii care le folosesc să se pregătească pentru perturbări în mersul trenurilor. Compania Națională de Căi Ferate a

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 8 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°