La Chişinău s-au desfăşurat manifestări de comemorare cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la primul val al deportărilor în masă. M-am convins din nou că asemenea acţiuni continuă să nu fie, din şi în principiu, frecventabile de membrii şi simpatizanţii actualei opoziţii, adică de o bună parte a populaţiei ţării.
După logică, probabil, că asemenea comemorări sunt doar pentru „...клинически нездоровые антикоммунисты, которые вот уже 20 лет бубнят о репрессиях, депортации и Пакте..." („anticomunişti nesănătoşi clinic care de 20 de ani tot bombănesc despre represalii, deportare şi Pact"), cum putem citi pe un site.
Admit că pentru cei care se regăsesc irevocabil şi exclusiv doar în ceea ce semnifică pentru ei stânga comunistă sau neo-comunistă ar fi ... jenant să se amestece printre foştii deportaţi supravieţuitori şi rudele acestora într-un gest omenesc de comemorare şi solidarizare umană. Admit că este şi greu să stai sub o ploaie de acuze revărsată peste idolii tăi...
Pe de altă parte, este total de neînţeles de ce descendenţii idolilor comunişti nu găsesc de cuviinţă să aştearnă, barem, nişte cuvinte pe un petic de hârtie în care să repete, ca şi în cazul altor victime, că şi ei se desolidarizează de crima comisă de predecesorii care purtau aceleaşi însemne politice? De ce să nu se dea un semnal în care să se spună că moartea şi suferinţele unei părţi a poporului tău nu ar trebui să separe, ci să unească într-o acţiune solidară de condamnare a unei crime la limita genocidului? Indiferent de luptele politice...
De ce să se inoculeze în continuare, multora, logica inumană că: da, a fost niţel cam urât ce s-a făcut în numele idealurilor comuniste cu sute de mii de nenorociţi, dar a fost şi necesar şi benefic pentru aceste idealuri, precum şi pentru existenţa, suveranitatea şi prosperarea RSSM şi apoi a Republicii Moldova?
De ce, politic vo